Trei medalii de argint pentru CSM Bistrița la Campionatul Național de Tenis de Masă pentru cadeți

S-a încheiat Campionatul Național de Tenis de Masă, categoria Cadeți (copii sub 15 ani), desfășurat la Arad. Cu o generația tânără, aflată în primul an al categoriei, sau mai mici, sportivii clubului CSM Bistrița au câștigat 3 medalii de argint. Au fost multe meciuri de intensitate maximă, s-a trecut de la agonie la extaz și invers.
Astfel, Diana Șuvei și Raul Creucu au cucerit mesalia de argint la dublu mixt, Diana Șuvei alături de Stoica Patricia (CS Pantelimon) au obținut medalia de argint la dublu fete, același loc fiind ocupat și de echipa de băieți formată din Raul Creucu, Alexandru Ionel, Ianis Gligoraş și Tudor Nemeș, la proba pe echipe.
Delegația bistrițeană a fost formată din sportivii Diana Șuvei, Adelina Tănase, Amalia Pop, Raul Creucu, Ionel Alexandru, Ianis Gligoraş, Tudor Nemeș, Alexandru Fecioru, Alex Horți, Andrei Zbîncă. Antrenori: Marian Filipaș, Mihai Briciu, Daniel Răcilă, Emilian Bulbuc.
Felicitări copii! Mult succes în continuare!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5