Titus Wachsmann-Hogiu, poetul

Profesorul Titus Wachsmann-Hogiu ne surprinde plăcut prin publicarea volumului de versuri „Încercări literare timpurii” care cuprinde poezii din perioada 1957-1968, adică atunci când tânărul Titus se pregătea să ia în piept viaţa. Deşi declară, în prefaţă, că s-a hotărât cu greu să dea gândurilor aşezate pe hârtie, sub formă ritmată, imaginea unei cărţi ne bucurăm de câteva versuri reuşite, care surprind clipa: „A bătut o dată tic/ şi-a trecut o clipă/ E o manie sau un tic/ veşnică risipă”. Poezia este precum un porumbel care-şi ia zborul spre zare: „Porumbei pe-n tinsul ţării/ Se avântă… se desprind/ Neştiuţi în vastul zării/ Universul îl cuprind”. Câteva dintre pastelurile din acest volum creionează natura într-un mod aparte, acolo, la Josenii Bârgăului lumea căpătând o frumuseţe aparte: „Tresărind, o vrăbioară/ Printre crengi se mistuie/ Şi bătând din aripioară/ Vuruie”. Pe aceeaşi linie se continuă şi în sonete: „Printre crengile de nuc/ Ale lumii triste raze/ Mereu vin, mereu se duc/ Şi îngână calde raze”.

Poezia lui Titus desprinde liniştea zilei de iarnă din Ţara Bârgăului, ca o chemare spre frumuseţile lumii: „Izbucnesc lumini spectrale/ În bătaia soarelui/ A zăpezii albă cale/ Arde vraja gerului”. Seria de meditaţii ne face să descoperim cugetul trăirilor din zi şi noapte: „Toate-s moarte, fără mine/ Fără strop de cugetare”. În goana anilor, penelul se aşază pe hârtie din atelierul de creaţie, astfel încât poetul, căutându-şi calea, încearcă să răzbată prin gânduri: „Suind înaltul drum al vieţii/ Se nasc în suflet flăcări vii/ Alung din juru-mi vălul ceţii/ Că-mi plac reflexele-aurii”. O adevărată revelaţie, în care „Norii fug, luna răsare/ Dintre ei sentenţios/ Şi destramă vălul nopţii/ Ca pe-un caier preţios”.

Cartea este dedicată poeţilor din sufletul autorului, în topul căruia Eminescu ocupă un loc aparte: „Eminescu, liră sfântă/ Glas duios cu lină şoaptă/ A turnat în formă nouă/ Limba veche şi-nţeleaptă”. Poeţii cântă pe aceeaşi linie cu oamenii care gustă opera. Din această carte răzbate versul de dragoste pentru viaţă, pentru persoana iubită, iar dincolo de acestea o dorinţă: „Doream în gând mărirea/ Doream să fiu poet/ Să capăt nemurirea”.

Volumul are inserate şi epigrame, dar şi pluguşoare, care readuc în actualitate tradiţiile noastre din veacuri.

O carte a bucuriei, în care Titus Wachsmann-Hogiu aduce versuri de primăvară.