Tartor al soacrelor la 85 de ani

Argument pentru lectura unui interviu cu Alexandru Misiuga

Ideea unui interviu cu Alexandru Misiuga a venit chiar din partea autorului. Îmi amintesc bine momentul. A venit în redacţie, într-o după amiază, şi mi-a vorbit despre interviul care va apărea în “Răsunetul”, cu prilejul împlinirii vârstei de 85 de ani. M-a întrebat, dacă sunt dispusă să dialoghez cu Domnia Sa. Am răspuns “da”…cine nu e impresionat şi intimidat de Alexandru Misiuga? De cărţile sale, ca şi de ieşirile în spaţiul public, întotdeauna memorabile prin greutatea, ironia şi tonalitatea cuvintelor rostite. Ne-am înţeles extraordinar, dar au existat şi elemente de polemici: să nu ne cufundăm prea multe în detaliile vieţii profesionale, şi să mai atingem şi latura umană a lui Alexandru Misiuga. Primul baron al Casei Dracula a dezvăluit din intimitatea sa, cât a vrut, şi ce a vrut să lase acoperit, am lăsat acoperit. Vă asigur, însă că Alexandru Misiuga, aşa cum l-am cunoscut, nu era nici bătrân (deşi împlinise 85 de ani), nici reacţionar. Are o tinereţe spirituală, o mobilitate intelectuală şi o vie curiozitate.

Rep: Fiecare om are o poveste de viaţă. Care este povestea dumneavoastră, domnule Alexandru Misiuga?

M-am născut în comuna Adâncata, fostul judeţ Storojineţ, în “dulcea” şi “frumoasa” Bucovină, la data de 18 februarie 1924, zodia Vărsătorului. Pe tata îl chema Mihail şi era de profesie, cojocar, iar pe mama Zenovia, care era casnică şi dirijoarea corului bisericesc, Şcoala primară am făcut-o în comuna Tureatca (Dorohoi), iar gimnaziul la “Laşcu Vodă” în Siret, iar cursul superior la Liceul “Eudoxiu Hurmuzache” din Rădăuţi, promoţia 1944. Bacalaureatul l-am dat în refugiu, la Liceul “Decebal” din Deva. Între anii 19444-1946 am urmat cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri Activi din Zărneşti şi Sibiu, şcoală pe care am absolvit-o cu gradul de sublocotonent, promoţia 1946. Am fost ofiţer activ la Batalionul “Vânători de munte” din Sfântu Gheorghe, la Batalionul 2 Braşov şi la Batalionul 16 din Bistriţa, de unde am fost dat afară din armată în anul 1952, având …”rude în America”. După trecerea în rezervă am fost concentrat şi am funcţionat ca profesor de topografie la Catedra Specială a Institului Juridic din Cluj, timp de un an şi patru luni. După, am lucrat la Casa de Cultură “George Coşbuc” (20 de ani), apoi ultimii 14 ani, ca director al Oficiului Judeţean de Turism Bistriţa-Năsăuid, pensionându-mă la 1 martie 1984.

Rep: O poveste de viaţă, demnă de un scenariu de film. Am observat că vorbiţi cu foarte mare drag de perioada cât aţi fost director la Oficiul Judeţean pentru Turism. Ce aţi lăsat în urma dumneavoastră?

La început, nici nu ştiam ce e acela OJT, doar odată cu înfiinţara Ministerului Turismului, aşa au apărut şi Oficiile Judeţene pentru Turism, unde se căutau persoane care să ştie 2-3 limbi străine. Şi aşa, am ajuns director la Oficiul Judeţean pentru Turism. Ce am moştenit eu, cînd am ajuns director: un camping vechi de 30 de căsuţe la Codrişor, un hotel “Heniu” de 30 locuri lângă gară şi un hotel de 60 de locuri, pe strada Nicolae Titluescu, care nu avea nicio stea. Atunci m-am dus la ministru, care mi-a aprobat construcţia hotelului “Coroana de Aur” care a costat 26 de milioane. Înainte de Coroana de Aur, am pus ochii pe Codrişor, unde era un spital de boli venerice, si am propus construcţia unui motel, şi prima mea unitate pe care am deschis-o a fost motel Codrişor. Staţiunea Sîngeorz-Băi avea 12 vile, dar nu avea hotel, şi aşa am construit hotelul care a costat 98 de milioane. 120 de oameni l-au terminat într-un an şi ceva, a fost cea mai mare realizare a mea. Am păstorit hotelul de la Năsăud, cabanele de la Cormaia şi Valea Vinului. Şi pentru că dracul m-a pus, m-am dus cu o machetă de construcţie a unui hotel între Transilvania şi Bucovina. Când m-a auzit ministrul Cozma, mi-a zis că nici în zece ani de zile nu am să termin o asemenea construcţie, date fiind condiţiile meteorologice. După trei ani de zile, mi-a aprobat proiectul, şi mi-a zis Misiuga, hotelul a costat 33 de milioane, dacă nu îl termini, unde îţi stă capul, îţi vor sta picioarele. Şapte ani de zile, am muncit la hotelul “Dracula”, dar am reuşit să-l finalizăm.

Rep: Dacă cineva vrea să dea de dumneavoastră, sigur vă găseşte la Turnul Dogarilor, printre păpuşi şi măşti…când au apărut toate acestea în viaţa dumneavoastră?

M-am pensionat mai devreme cu doi ani de zile, din cauza unui vot de blam dat de secretarul Marina. M-am infuriat şi m-am retras în pensie, şi astfel mi-am redescoperit pasiunea de a confecţiona păpuşi. Am învăţat furând bucăţi de lână de la tata care era cojocar, şi prima păpuşă confecţionată a fost pentru sora mea. În viaţa mea, cred că am făcut vreo 200 de păpuşi. Prima expoziţie am organizat-a în sala din Piaţa-Mică, iar imediat după, le-am promis celor din primărie că, dacă mă lasă pe mine să folosesc Turnul Dogarilor, le donez toată colecţia de păpuşi. După două săptămâni, mi-au dat cheile de la Turnul Dogarilor, care era o ruină. Patru luni de zile, mi-am pus salopeta pe mine, şi alături de muncitori, am trudit din greu. La ora actuală am peste 800 de păpuşi şi măşti unicate, iar toate sunt donate municipiului, dar le-am spus: cât trăiesc eu, cheile rămân la mine, iar după ce mă sting eu, puteţi face ce vreţi cu Turnul Dogarilor.

În fiecare zi lucrez câte o păpuşă sau scriu câte o epigramă. O mască îmi ia mai mult. Din nefericire, necazul este că Turnul Dogarilor se află sub administraţia Bisericii Evanghelice, iar Primăria Bistriţa nu poate face nicio investiţie, şi ar fi multe de făcut acolo.

Rep: Pe lângă păpuşi, măşti, să nu uităm, cea mai mare pasiune…literatura

Am descoperit literatura încă din liceu, când am publicat versuri în revista “Muguri” din Rădăuţi şi în paginile ziarului “Bucovina” din Cernăuţi. În anul 1943 mi-a apărut primul volum de versuri intitulat “În ţara visurilor mele”, tipărit la Institul de Arte Grafice din Timişoara. Până în prezent, am publicat 15 volume cuprinzând versuri, epigrame, umor scurt, epitafuri, triolete şi schiţe umoristice. Figurez în diferite volume de literatură şi de epigrame, editate în ţară, şi în străinătate.

Rep: Pe cărţile dumnmeavoastră, pe ultima copertă, jos, unde de obicei este specificat preţul, dumneavoastră treceţi cu pixul “d.p.a”

Eu nu am făcut bani din vânzarea cărţilor. De obicei, cărţile le dăruiesc prietenilor, şi scriu “d.p.a” , adică din partea autorului…

Rep: Şi în fiecare zi obişnuiţi să scrieţi ceva? Cum arată o zi din viaţa dumneavoastră?

Mă trezesc de obicei la ora 7.00, şi stau până la 12 noaptea când scriu ceva. Ca să scrii epigrame, pamflet, nu ai nevoie neapărat de inspiraţie, ca să scrii de versuri de dragoste, da.

Rep: Cum aţi reuşit să vă menţineţi aşa vivace şi tânăr în spirit. Multă lume se întreabă, care este secretul lui Misiuga?

Toată lumea mă întreabă acest lucru. Eu am fost şi veteran de război, primeam pâine şi ţigări. Nu am băgat în gură, ţigară niciodată, deşi taică meu a fumat de la 16 ani , şi până la 96 de ani când s-a stins. Cele trei sfaturi pe care mi le-a dat tata au fost: să înveţi bine, să nu fumezi şi să nu umbli după fuste. De învăţat bine am învăţat, de fumat, nu am fumat, femeile mi-au plăcut. Am fost căsătorit de trei ori, dar acest lucru mi-a fost prezis de o ghicitoare pe nume Varvara. Când eram copil, bunica mea, Şofronia m-a dus la o ghicitoare, care m-a pus să mă aşez pe o laiţă, iar pe sobă a pus o cratiţă cu plumb. S-a uitat spre bunica mea şi i-a zis: “Şofronico, băiatul asta are în cap, trei vîrtejuri, adică o să aibă trei neveste. Şi am avut trei neveste. De prima soţie am divorţat, în urma unei pălmi date de către ea, pe a doua am prins-o cu unul în pat, iar acum sunt cu cea de a treia nevastă, care a fost bătută vreo 16 ani de fostul soţ. Am doi copii legitimi, un băiat şi o fată.

Rep: Aveţi ceva ce să vă reproşaţi ca soţ şi tată? Credeţi că Dumnezeu

v-a dat pe o parte, şi v-a luat pe cealaltă parte?

Nu cred. Eu cred, că aşa mi-a fost scris: trei soacre, trei neveste am avut…

Rep: Ce visuri are Alexandru Misiuga la 85 de ani?

Tatăl meu a trăit 96 de ani, şi ştii ce a zis tata: “măi, eu nu stiu cat mai am de trăi, să nu mă duceţi la şpital, şi tu trebuie să trăieşti mai mult decât mine trei ani de zile. Promiţi?” Promit, tată! Şi trebuie să mă străduiesc să trăiesc mai mult decât tata, măcar cu trei luni de zile, să duc o viaţă cumpătată, tihnită, ca să mă îngroape la 96 de ani şi trei luni, cel puţin…Un alt vis, e să merg în Statele Unite ale Americii, am fost în 33 de ţări, dar în America nu am ajuns, încă…

Comentarii

23/02/21 19:02
A

Lațcu Vodă (nu Laşcu). Uf...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5