Tânăr din Monor reținut, după ce și-ar fi omorât tatăl!

Comunicat de presă IPJ BN
În seara de 9 octombrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au fost sesizati, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că un barbat de 49 de ani din Monor a fost găsit inconștient, de către soția acestuia, în curtea imobilului în care locuiește.
 
În urma intervenției la eveniment a fost constatat decesul persoanei de către un echipaj al ambulanței.
 
Din investigațiile efectuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale în timpul nopții a rezultat că, între bărbatul de 49 de ani și fiul acestuia, un tânăr de 21 de ani, ar fi izbucnit un conflict spontan, iar tânărul i-ar fi aplicat mai multe lovituri, cu un levier metalic, tatălui său. Tânărul a fost luat în custodia polițiștilor și condus la audieri.
 
Avand în vedere cele rezultate din primele verificări, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud care a preluat cercetările în acest caz.
 
Astăzi, 10 octombrie, în urma audierilor, procurul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 21 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, raportat la infractiunea de omor.  Acesta urmează să fie prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud în vederea arestării preventive. 
 
Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud 
 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5