Tânăr din județul nostru, prins de polițiștii din Mureș punând în circulație bancnote false de 50 de euro

Un tânăr de 25 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost prins în flagrant delict de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în timp ce punea în circulaţie bancnote euro false, a scris Agerpres.

"Cel în cauză a fost prins imediat după ce ar fi pus în circulaţie bancnote cu valoare nominală de 50 de euro, susceptibile a fi contrafăcute, în schimbul achiziţionării unor bunuri expuse spre comercializare pe un site de tranzacţii în mediul online", a precizat, IPJ Mureş. De asemenea, în aceeaşi cauză, poliţiştii au efectuat trei percheziţii domiciliare în judeţele Mureş şi Bistriţa-Năsăud.

"În urma tuturor activităţilor desfăşurate, a fost dispusă indisponibilizarea unui autoturism şi au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 126 de bancnote contrafăcute din cupiură de 50 de euro, 3 telefoane mobile, precum şi alte înscrisuri cu valoare probatorie", arată sursa citată.

Bărbatul de 25 de ani a fost condus la sediul unităţii de poliţie, iar în baza probatoriului administrat, la data de 2 septembrie, acesta a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore. Sâmbătă seară, magistraţii Judecătoriei Târgu Mureş au dispus faţă de cel în cauză măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.


"Pe această cale, cetăţenii de pe raza judeţelor Mureş şi Bistriţa-Năsăud, care, în urma unor tranzacţii recente efectuate au intrat în posesia unor bancnote cu valoare nominală de 50 de euro, despre care există suspiciuni că ar fi contrafăcute, sunt îndemnaţi să verifice autenticitatea acestora la unităţile autorizate şi să anunţe, de îndată, organele de poliţie", adaugă IPJ Mureş.

*** 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5