Tânăr din Feldru, pozitiv la DrugTest, depistat la volan de polițiștii din Sângeorz Băi

La finele săptămânii, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Sângeorz Băi, au oprit din trafic un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din Feldru.
"În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise", se arată în comunicatul transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul poliției orașului Sângeorz-Băi, cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5