Tânăr din Feldru, depistat la volan după ce ar fi consumat droguri

La data de 3 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit pentru control în trafic, un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17D, prin Feldru.
"La volan a fost identificat un tânăr de 22 de ani, din Feldru. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul marca DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța metamfetamină. Șoferul a fost condus la spital unde a fost examinat și i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea existenței în organism a substanței psihoactive", a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5