Tânăr din Dumitra, reţinut după ce a fugit de la locul producerii accidentului

Polițiștii au dispus, duminică, reținerea unui tânăr din Dumitra, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

              Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Bistriţa Năsăud şi urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă.

      „La data de 20 decembrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că pe raza municipiului Bistriţa un tânăr, de 25 de ani, care s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii, a fost accidentat uşor de către un autoturism al cărui conducător a părăsit locul producerii evenimentului.

În cauză au fost efectuate verificări, astfel că la scurt timp poliţiştii au identificat autoturismul implicat în accidentul rutier, parcat pe o stradă din municipiu, şi ulterior conducătorul acestuia, ca fiind un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din comuna Dumitra, care are reţinut permisul de conducere întrucât a fost depistat în cursul anului 2013 conducând un autovehicul, pe drumurile publice, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice”, se arată în comunicatul IPJ BN.

              Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]