Sute de elevi şi-au dat întâlnire cu jandarmii la Sângeorz Băi

Activităţile din Săptămâna „Şcoala Altfel” au continuat astăzi la Sângeorz-Băi, unde sute de copii au fost prezenţi în curtea Liceului „Solomon Haliţă” din localitate.
Cei prezenţi au asistat la exerciţii demonstrative atractive şi la prezentarea tehnicii din dotare. De asemenea, mulţi liceeni şi-au exprimat dorinţa ca după terminarea liceului să devină jandarmi, solicitând celor prezenţi informaţii despre unităţile de învăţământ pe care ar trebui să le urmeze.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud şi-a propus organizarea unor activităţi dedicate elevilor şi cadrelor didactice, în contextul programului iniţiat de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” în perioada 6-10 aprilie 2015.
Activităţile dedicate copiilor şi elevilor continuă pe tot parcursul săptămânii, după următorul program:

Miercuri 08 aprilie 2015

- 10.00-14.00 Punct de Informare în oraşul Beclean, organizarea unor exerciţii demonstrative şi prezentarea tehnicii din dotare în Piaţa Drapelului;

Joi, 09 aprilie 2015

- 10.00-14.00 Ziua Porţilor Deschise, la sediul Detaşamentului 3 Jandarmi Năsăud cu organizarea unor exerciţii demonstrative şi prezentarea tehnicii din dotare;

Vineri, 10 aprilie 2015

- ora 10.00 – 12.00 - Ziua Porţilor Deschise – exerciţii demonstrative şi prezentarea tehnicii din dotare,la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa Năsăud, Bistriţa, str. Romană, nr. 17 A.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5