Succes! Pilotul năsăudean Mihai Ban şi Cheloo au luat startul în Raliul Dakar!

Echipa Transilvania Rally Ria Team - formată din pilotul năsăudean Mihai Ban şi rapperul Cheloo - a luat startul, în prima zi a lui 2022, la cea de a 44-a ediţie a Raliului Dakar, desfășurat în Arabia Saudită. Este cea mai dură competiție de anduranță din motorsport, cu 12 etape de navigație dificilă. Urmează aproape două săptămâni de dormit în cort, în deșert, după minim 8h pe zi petrecute în mașină.
„Am plecat pe 25 decembrie, la ora 23.30 de acasă, iar de la Năsăud şi până la Praga mi-am încărcat bateriile. Am ajuns ieri (27 decembrie) la ora 13.30 în port (Jeddah), de unde am preluat maşina. Acum aşteptăm rezultatele testelor Covid, pentru a vedea dacă ne , apoi descărcăm camionul şi ne apucăm de treabă. Când spun înseamnă că eu stau degeaba şi restul echipei se autodepăşeşte! Ziua de 31 decembrie este una foarte importantă pentru noi, întrucât aşteptăm verificările FIA (Federația Internațională de Automobilism)!”, a scris Cheloo, pe pagina de facebook.
Prima etapă din Raliul Dakar de anul acesta s-a desfășurat pe o distanță de 614 kilometri, între Jeddah și Hail. Cei doi s-au clasat pe locul 71 la clasa auto și au avut o întârziere de 9 minute și 50 de secunde față de primul lider al competiției.
Emanuel Gyenes este reprezentantul României la categoria moto. Acesta a terminat prima cursă pe locul 54, la 16 minute și jumătate față de câștigătorul etapei.
Raliul Dakar se desfăşoară pentru a treia oară consecutiv în Arabia Saudită, pe 8.098 de km la clasa moto și 8.119 km la clasa auto. Ziua de odihnă este programată pe 8 ianuarie, după șase etape, iar ultima etapă se va desfășura sâmbătă, 14 ianuarie.
https://www.facebook.com/Cheloo16hzoficial/videos/965059537766628

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5