La Şcoala Generală Mihai Eminescu Năsăud

Simpozionul Naţional, o reuşită!

Şcoala Generală „Mihai Eminescu” Năsăud a găzduit sâmbătă, 18 octombrie, începând cu ora 9.00, Simpozionul naţional cu tema „Educaţia tehnologică în societate bazată pe cunoaştere”. Evnimentul a fost organizat, după cum ne-a informat prof. Ştefan Kovacs, directorul adjunct al şcolii (şi iniţiatorul proiectului), în colaborare cu MECT, Inspectoratul Şcolar al judeţului Bistriţa-Năsăud, Universitatea Tehnică (Mecatronică) Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Casa Corpului Didactic Bistriţa şi Primăria oraş Năsăud, având ca invitaţi de onoare profesori, profesori universitari doctori şi alte cadre didactice din ţară, localitate şi centrele universitare amintite.

După primirea invitaţilor de către gazde, prof. Bogdan Spiridonică, directorul şcolii şi moderatorul acţiunii, i-a invitat pe participanţi să urmărească un scurt spectacol susţinut de formaţia folclorică „Muguraşul”, condusă de Ioan Talpoş, apoi s-a vizitat şcoala şi expoziţiile permanente cu lucrări ale elevilor, precum şi cea a Cercului de Eco-Turism, coordonat de prof. Doina şi Ştefan Buia, după care s-a desfăşurat simpozionul în clubul şcolii. Profesorul de educaţie tehnologică, Ştefan Kovacs, a mulţumit pentru participare, subliniind că acest simpozion se adresează cadrelor didactice de specialitate din învăţământul preuniversitar, având drept scop dinamizarea interacţiunii dintre instituţiile locale, şcoli, cadre didactice, elevi, părinţi şi comunitate, promovând educaţia tehnologică. Discuţiile au vizat: proiectarea activităţii didactice prin utilizarea noilor tehnologii la orele de educaţie tehnologică; platforma AEL la orele de curs şi prezentarea unor lucrări grafice. Au conferenţiat invitaţii de onoare ai simpozionului – Gabriela Scarlat, inspector general în cadrul MECT, prof. univ. dr. Roma Steliana, director al Departamentului de Pregătire a

Personalului Didactic din cadrul U.T. de Construcţii Bucureşti, prof. univ. dr. ing. Dan Mândru, prof. univ. dr. Nicolae Jurcău de la Universitatea Tehnică (U.T. din Cluj-Napoca), prof. univ. dr. ing. Vistrian Matieş, şeful catedrei de Mecatronică a UT Cluj-Napoca şi alţii.

Toţi vorbitorii au avut cuvinte de laudă pentru organizatorii simpozionului, considerându-l o reuşită, iar şeful catedrei de Mecatronică a Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, prof. univ dr. ing. Vistrian Matieş, l-a felicitat public pentru iniţiativă şi reuşitele personale în ceea ce priveşte evoluţia ascendentă pe plan profesional a prof. Ştefan Kovacs, asigurându-i de sprijin şi implicare.

Cel mai important eveniment didactic găzduit de Şcoala Generală „Mihai Eminescu” s-a încheiat cu o masă rotundă, unde s-a ciocnit un pahar de ţuică şi sărmăluţe oferite de cadrele didactice gazdă, sub directa implicare a instit. I, Kovacs Anuţa Ina.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5