Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

SERGHEI ESENIN- Poetul marilor emoţii

Luciana Cosmina Vlad

Pentru cei care l-au citit, Esenin rămâne poetul marilor emoţii, stârnite de versurile sale ample, în care freamătă mestecenii, se aud ecourile stepei ruseşti, ale dealurilor şi ale luncilor, emanând bucuria libertăţii fără limite. Geniul său creator este uimitor: el produce poezie precum „pământul şi ploile nasc vegetaţie”. Dându-şi seama de impresia puternică pe care o lăsa în saloanele Petersburgului, fiind o forţă, un fenomen al poeziei, Esenin s-a străduit să sublinieze acest spirit original. Sinceritatea şi teatralitatea devin atribute constante, dar îl vor duce fără tăgadă, la o criză existenţială.
Serghei Alexandrovici Esenin s-a născut la 3 octombrie 1895, în Konstantinivo, astăzi Esenin, sat aşezat pe malul drept al râului Oka. Primii ani, între 2 şi 8 ani va locui cu bunicii dinspre mamă. Ei îi vor ghida primii paşi spre lectură. Tatăl, Alexander Nikitici Esenin era ţăran la origini, dar lucra cu simbrie la un negustor din Moscova. Cum îşi vizita familia cu intermitenţe, el va afecta sensibilitatea băiatului care se va simţi abandonat, aproape orfan. La şcoală, se va dovedi receptiv, dar emotiv.
În 1909 se va înscrie la Şcoala Secundară de Institutori din Spas –Klepiki, un orăşel, nu departe de satul natal. Sunt anii celor mai fertile lecturi în materie de poezie: Puşkin, Lermontov, Nekrasov. Va fi remarcat de E.M. Hitrov, un profesor care îi va veghea primii ani de iniţiere în poezie. În 1912 este la Moscova, funcţionar în birourile negustorului Krîlov, unde lucra şi tatăl său. Dar abandonează, fiind atras de munca de corector la tipografia Sîtin.Tatăl este dezamăgit, nu crede că fiul lui se va realiza ca poet. Pentru Serghei urmează o perioadă de muncă sistematică, disciplinându-l şi canalizându-l spre lectură şi scris. Scrie mult: pasteluri şi poemul amplu de inspiraţie istorică: „Cântec despre Evpati Kolovrat”.
În 1913 se înscrie la Universitatea Populară „A.I. Şaniavski” urmând secţia de istorie şi filozofie. Acum este şi membru al cercului literar-muzical „Surikov”, grupare cu obiective militante, ajungând şi secretar de redacţie al publicaţiei „Prietenul poporului”. În ianuarie 1914 debutează în revista pentru copii „Lmea celor mici” cu poezia „Mesteacănul”. Îi vor găzdui versurile şi alte publicaţii pentru copii sau de cultură. În 1915, în 9 martie îl va vizita pe Alexander Blok, un poet contemporan, căruia îi va citi din poeziile sale. Vizita îi va prilejui lui Blok să noteze:”Un ţăran din gubernia Riazan. Nouăsprezece ani. Versuri proaspete, vii, sonore, bogate...” Prin intermediul lui Blok cunoaşte alţi poeţi şi este asimilat în atmosfera literară a Petersburgului. Devine familiar al strălucitului salon al doamnei Hippius, dar şi al cafenelelor. Ambianţa cosmomopolită şi boemă, vârsta proprie unui patetism vertigios, îl conduc la un spirit de frondă. Sfidează luxul elitei cu costumul lui naţional rusesc, cu conversaţii zgomotoase pe teme de poezie sau politică. Începe un stil de viaţă dezordonat şi inegal, care îl va afecta şi spiritual şi fizic.
În 1914 se căsătoreşte cu Anna Romanovna Izriadovna, colegă de birou la tipografia „Sâtin”, dar o va părăsi curând, deşi în 21 ianuarie 1915 i se naşte un fiu Iuri. Scrie şi publică în periodice, câştigând popularitate. În noiembrie 1915 îi apare primul volum de versuri cu titlul „Ziua Pomenirii”. Începe să scrie şi proză.
Cele două revoluţii din ianuarie şi octombrie 1917 îl prinde în satul natal. Se căsătoreşte acum cu Zinaida N. Raih şi cu care va avea doi copii, dar se va separa şi de ea şi se va integra în mişcarea de avangardă poetică, crezând în revoluţia mesianică ce va regenera lumea.
În 1918 se stabileşte la Moscova unde i se tipăresc câteva culegeri de versuri şi scrie scenariul de film „Zorii care cheamă”, în colaborare cu poeţii M.Gherasimov şi S.Klicikov. Scrie intens şi este adeptul unui imaginism cu caracter realist, ancorat în viaţă şi fiinţând prin pulsul ei: „După toţi cei care i-am lăsat departe,/ După câmpul neted poleit cu-argint,/ Ca o porumbiţă singură, deoparte,/ Inima tânjeşte, nu mai pot s-o mint./ Ciugulind subţire, prinde amintirea,/ Cea dintâi zăpadă, paşii noi din ea,/ Săniile bălţii au oprit plutirea / Cârdului de raţe ce călătorea./ Din mălinul tânăr, lunecând sub geamuri, / Umbra îşi întinde braţele ei moi./ Aburind amurgul poposit pe ramuri, / Îşi fumează pipa apa din zăvoi.” (...)
În 1921, Esenin întreprinde o călătorie în Asia centrală, dar i se tipăreşte la Moscova un volum de poezii cu titlul „Spovedania unui derbedeu”. În 1922, o cunoaşte pe dansatoarea americană Isadora Duncan, sosită într-un turneu în Rusia. Izbucneşte între cei doi o pasiune de o romantică fervoare care conduce la o căsătorie. În 10 mai, cei doi soţi pornesc într-o călătorie prin Europa şi America, urmând itinerariul de turneu al Isadorei. Esenin va cutreiera astfel, Germania, Franţa, Belgia, Italia. În Statele Unite va rămâne până în ianuarie 1923. El va crea în acest timp volumul memorialistic „Mirgorodul de fier”. Se desparte şi de Isadora şi revine în Europa. În luna august este la Moscova şi finalizează drama în versuri „Ţara ticăloşilor”. Face o călătorie în Ucraina şi Crimeea şi scrie „Cântecul marii campanii”. Pleacă la Baku unde se dăruie lucrului. Continuă poemul „Anna Sneghina” şi concepe ciclul „Motivelor persane”.
În 1924, reîntors la Moscova, Esenin se reîntâlneşte cu Galina Arturovna Benislavskaia, prietena devotată care îi va păstra cu grijă manuscrisele, îl va ajuta să întocmească culegeri cu poeziile sale şi va încerca să-l sustragă obiceiurilor boeme. La un an după moartea poetului, Galina, într-o perioadă de criză, se sinucide pe mormântul lui.
După ce tipăreşte volumul „Moscova cârciumăreasă”, în luna septembrie, pleacă la Tiflis. Aici, în ianuarie 1925, îi apare volumul „Ţara sovietică”. Iar la Baku, tot în acest an, apare volumul „Rusia sovietică”, în timp ce la Moscova i se tipăreşte „Despre Rusia şi revoluţie”. Urmează o perioadă de boală, devine însingurat, irascibil, neliniştit.
În luna septembrie, Esenin se căsătoreşte cu Sofia Andreevna Tolstaia, nepoata lui Lev Tolstoi şi se va muta la ea. Dar luna noiembrie o va petrece în spital. Totuşi, reuşeşte să termine poemul „Omul negru”. Aici mărturiseşte: „În această carte-s multe planuri mari / Şi mari idei / …/ Acest om a fost odată aventurier, / Nu glumă / De cea mai aleasă viţă / Şi de cel mai falnic soi. / /…/ Fericirea, spunea dânsul, / E în dibăcia mâinii şi în agerimea minţii. / Cei cu suflete stângace sunt în veci nefericiţi. / Nu-i nimic / Că-n traiul nostru biciuirea suferinţei, / Ne aduce gesturi false şi ne lasă istoviţi. / Când te bântuie tristeţea, / Când perzi toate, / Când te doare, / Când te-nşfacă gerul vieţii, / Sub furtuni, sub ani, sub vânt, / Să te-arăţi tăcut şi simplu, / Să zâmbeşti cu nepăsare, / E cea mai înaltă artă / Dintre câte-s pe pământ» .
Frământat, dezechilibrat, poetul fuge din spital, se dedică aceleiaşi vieţi dezordonate şi întreprinde câteva încercări de sinucidere. Despre ultimul an al vieţii vor rămâne mai multe mărturii din partea celor impresionaţi de obsesia morţii de care se lăsa bântuit poetul.
În decembrie, Esenin pleacă la Leningrad şi se cazează la hotelul «Angleterre», izolându-se de cunoscuţi. Scrie cu propriul sânge poezia «Adio, drag prieten, adio», iar în noaptea de 27 spre 28 decembrie 1925 îşi pune capăt zilelor, spânzurându-se.
Boala care macină fiinţa poetului imprimă spovedaniei sale un suflu devastator:
«Sunt bolnav de tot, prieteni, / Sunt bolnav peste măsură, / Singur nu ştiu cum şi unde m-am îmbolnăvit.//…/ Iată iarăşi, Omul negru / S-a ivit / S-a pus pe scaun, / Dând jobenul peste ceafă, / Desfăcându-şi haina demn. / Hei, ascultă-mă, ascultă, / Până astăzi niciodată n-am văzut aşa prosteşte / Suferind de insomnie pe-un mai mare ticălos. /…/ Ah, mi-s foarte dragi poeţii / Şleahtă de caraghioşi./…/
Un fluid enigmatic de umanitate circulă nestingherit prin poezia lui Esenin, iar intensitatea lui vibratorie atinge inima cititorului : « Ceaţă, vânt, zăpadă şi tăcere, / Raza lunii fâlfâie tăcut./ Inima c-o molcomă durere / Îşi aduce aminte de trecut./…/ Cuşma mi-o frământ fără cuvinte, / Sufletul prin gânduri mi-l deşir, / De bunicii mei mi-aduc aminte şi de înzăpezitul cimitir./ Toţi vom fi acolo…poţi să sameni / Viaţa ta cu râs sau cu tumult…/ Pentru asta trag aşa spre oameni / Şi-i iubesc pe toţi atât de mult.»
Esenin nu este econom cu forţele sale sufleteşti, nu e prudent cu viaţa sa, de aceea identitatea de sine o revarsă în fiecare vers. Încărcătura afectivă a poeziei sale este impresionantă. Binecunoscuta «Scrisoare de la mama» este de o zguduitoare vibraţie. Ea săgetează sensibilitatea cititorului cu expresia unui suflet dezrădăcinat, chinuit de regrete: «Ea-mi scrie: Puiul mamei, / Dacă ţi-i dor de-acasă, / Atunci, te rog pofteşte / De sărbători la noi. / S-aduci nădragi tătucăi, / Mie-o broboadă groasă- / La noi sunt tare multe necazuri şi nevoi. / Că eşti poet de seamă / N-am nicio bucurie, / Că faima cea deşartă / Mi te-a băgat la jug. / Era cu mult mai bine / Ca din copilărie / Să fi umblat pe câmpuri / Cu braţele pe plug./ Bătrână sunt şi trupul / De-abia mă mai ridică, / Dar, dacă tu departe / Prin târguri nu plecai, / Eu astăzi aveam noră / Frumoasă şi voinică / Şi pe genunchi dam huţa / Un nepoţel bălai. /…/ Acum trăim ca-n beznă, Necazul ne tot bate / Şi în gospodărie / N-avem un cal măcar, / De-ai fi rămas acasă / Am fi avut de toate, / Şi cum eşti plin de minte / Erai demult primar./…/»
Serghei Esenin rămâne poetul emoţiilor umane fundamentale, al senzaţiilor şi al afectelor, dar şi al modernităţii. Cursivitatea stilului său, imagistica ancorată în natură şi în universul satului tradiţional, nu pot eclipsa antitezele tragice ale sufletului său, tipice unui om al secolului XX, al lumii moderne şi al revoluţiei, care l-au purtat spre mari nelinişti şi contradicţii interioare.
Dintre poeţi, Esenin este cel mai puţin abstract. El înclină spre trăirea lirică nemijlocită, manieră care farmecă pe orice cititor. Poezia sa este «vorbire» continuă a eului, întotdeauna sinceră, autentică, reprezentând un adevărat manifest-autobiografic al unei conştiinţe zbuciumate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5