Semnificația zilei de 9 mai pentru România dezbătută în Cercul ASTRA Bârgău

Sâmbătă, 7 mai a.c., la sediul primăriei Josenii Bârgăului, s-au întâlnit membrii Cercului ASTRA Bârgău, care au evidențiat semnificația zilei de 9 mai din istoria României.

În cadrul întâlnirii, col. (r.) Ioan Cordovan, a prezentat materialul „9 mai în istoria României”, așa cum a fost scrisă și editată, încă din anul 1937, de către reperul intelectual al Clujului, academicianul teolog, Ioan Lupaș, devenit bursier al Fundației Gojdu, la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta, fost participant la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, ajuns în funcția de prorector al Universității din Cluj, deputat de Săliște în Parlamentul României, ajuns ministru al Sănătății și ocrotirilor Sociale și ulterior ministru al Cultelor și Artelor, dar și înlăturat de către puterea comunistă, în anul 1948, alături de alți 104 membri, din Academia Română, fiind cercetat, judecat și închis la ani grei de închisoare, alături de elita intelectuală a acelei perioade, care nu era pe placul regimului comunist.

Doamna prof. Holbură Maria a prezentat aspecte inedite din viața poetului țăranului român, George Coșbuc.

Jr. Pavel Știrbu, a prezentat materialul „Pavel Constantin-un reper al culturii muzicale românești”, precum și cel dedicat derulării celui de-al Doilea Război Mondial, în care a fost angrenată și România, în toate etapele războiului, începând cu noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, când șeful statului, Ion Antonescu, a dat faimosul ordin „Ostași, vă ordon treceți Prutul” , eliberarea Basarabiei, trecerea Nistrului, continuarea războiului anti-sovietic, marea bătălie de la Sevastopol, luptele din Crimeea, retragerea armatei române în Dobrogea, rezultate cu mari jertfe umane, acțiunile din cadrul actului de la 23 august 1944, considerate astăzi ca fiind o lovitură de palat, dată regimului antonescian, eliberarea Transilvaniei, luptele pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și declararea Zilei Victoriei asupra fascismului, dar și aspecte legate de, Yalta-februarie 1945, unde Stalin, Churchill și Roosevelt, au hotărât ca România să treacă în sfera de influență a U.R.S.S-ului.

Ziua de 9 mai a însemnat pentru cetățenii Văii Bârgăului, declararea independenței naționale a României, a însemnat ziua decesului marelui poet al țărănimii române, George Coșbuc și a celui care a fost un mare reper al muzicii naționale românești, Pavel Constantin.

În partea a doua a întâlnirii, au avut loc discuții, la care au luat parte, aproape toți participanții prezenți la întâlnire.

Spre finalul întâlnirii, secretarul Mihai Bâltag, a solicitat să fie eliberat din funcția de secretar al acestui cerc, invocând unele motive personale. Acest aspect duce ca într-o viitoare adunare, a Cercului ASTRA Bârgău, să aibă loc și noile alegeri în conducere.

 Vice-președinte al Cercului ASTRA Bârgău

Col. (r.) Ioan Cordovan


 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5