Seminarul Internaţional de Medicină şi Teologie, binecuvântat de Mitropolitul Andrei. Bistriţa – centru al unor dezbateri ştiinţifice şi teologice despre Resacralizarea relaţiei medic-pacient

Într-o organizare impecabilă, cu o participare de excepţie, cu dezbateri la un nivel academic, timp de două zile, 8-9 mai 2017, Bistriţa a găzduit ediţia a XVI-a a Seminarului Internaţional de Medicină şi Teologie.
Manifestare de anvergură, având ca organizatori pe Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa ş.a., simpozionul a avut ca temă generală resacralizarea relaţiei medic-pacient, fiind dezbătute probleme ce se referă la prelevarea şi transplantul de organ, consilierea duhovnicească în dialog cu psihologia, pledoarie pentru întoarcerea la sfinţenia vieţii, mărturisirea creştină în practica medicală etc.
Au conferenţiat personalităţi marcante ale lumii medicale ştiinţifice şi teologice, printre care Mitropolitul Andrei, academician Felix Unger din Austria, un pionier al transplantului cardiovascular, cel care a efectuat primul transplant de cord artificial, prof. univ. Ioan Chirilă, dr. Pavel Chirilă, Vasile Sebastian Dâncu, Gheorghe Borcean – preşedintele Colegiului Naţional al Medicilor, dr. Vasile Astărăstoae şi mulţi alţii. Amfitrionul simpozionului, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, a reuşit un lucru foarte important: să facă din Bistriţa, cel puţin pentru două zile, un centru al unor dezbateri ştiinţifice, teologice, cu un impact deosebit asupra celor care au în grijă sănătatea trupească şi sufletească a semenilor noştri.
Dr. Mircea Gelu Buta spunea următoarele: „Să nu uităm că mărturisirea creştină este un moment de comuniune, iar rolul bisericii de a mărturisi prin cuvânt, faptă şi atitudine devine esenţial. Cade în sarcina bisericii ca pastoraţia să includă fapte de asistenţă concretă faţă de cel suferind, înţelegând că boala este o cale de deschidere faţă de ce este cu adevărat important şi semnificativ în viaţa celui bolnav”.
Marţi, 9 mai, în cea de-a doua zi a seminarului, s-a oficiat, în prezenţa Mitropolitului Andrei, o slujbă de Te Deum, apoi s-a trecut la prezentarea unor conferinţe moderate de Mitropolitul Andrei, preşedintele Senatului UBB – Ioan Chirilă, acad. Felix Unger (Austria) şi Vasile Sebastian Dâncu, având ca idee principală „Pledoarie pentru întoarcerea la sfinţenia vieţii”. Au fost prezentare comunicări cu o tematică interesantă: Vasile Sebastian Dâncu – „Între savanţi şi vraci”, Vasile Astărăstoae – „Mitic şi mistic în medicină”, Ioan Chirilă – „Sfinţenia vieţii în mentalul popular românesc”, Alex Ştefănescu – „Sentimentul metafizic în literatura română”.
Tema referitoare la prelevarea şi transplantul de organ a suscitat, de asemenea, dezbateri interesante, iar comunicările au fost pe măsură. Reţinem intervenţiile lui Gheorghe Borcean despre „Etica transplanturilor” sau ale dr. Pavel Chirilă – „Argumente bioetice, juridice, psihologice şi spirituale ale transplantului”. S-a amintit faptul că ţara noastră prelevează pentru transplant peste 500 de organe pe an, iar alte ţări, spre exemplu Japonia, un număr de zece ori mai mic în doi ani. Despre aspectele etice şi legale în transplantul de organe, ori Dileme la graniţa dintre viaţă şi moarte, au fost alte teme interesante, atractive.
Conferinţele ce au vizat mărturisirea creştină în practica medicală au fost, de asemenea, un punct deosebit de important în dezbaterile ce au avut loc. Doctorul Pavel Chirilă – Bucureşti, a vorbit despre criteriile vindecărilor miraculoase, iar scriitorul bistriţean Olimpiu Nuşfelean a avut o temă cu un titlu interesant: „Şi Dumnezeu are emoţii”, iar Liviu Petcu şi Gabriel Roman de la Iaşi, s-a referit la despre practici patericale privind slujirea bolnavilor şi au reprodus un titlu semnificativ: „De-aş fi găsit un lepros să-i dau trupul meu...”.
Dezbaterile având ca temă consilierea duhovnicească în dialog cu psihologia au captat atenţia auditoriului prin comunicările prezentate, dintre care amintim: „Consilierea pastorală: duhovnicie şi psihologie” – Adrian Opre, UBB Cluj-Napoca; „Conlucrarea dintre duhovnic şi psiholog-psihiatru pentru ajutorarea creştinilor aflaţi în dificultate” – Vasile Gordon, Bucureşti; „Rugăciunea liturgică, esenţa duhovniciei ortodoxe” – pr. Nicolae Feier, Bistriţa; „Îngerul, model taumaturgic între minune şi vindecare” – Victor C. Măruţoiu, Cluj-Napoca.
Din multitudinea conferinţelor prezentate să mai amintim cele de la secţiunea de Artă sacră: „Identitate şi naţional în arta şi iconografia românească”. Tot cu ocazia acestei manifestări ştiinţifice au fost vernisate expoziţii de „Icoane pe sticlă”, autori fiind studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, şi cea intitulată „Grădinile Agapiei”, autor Petru Damir. De asemenea, a fost prezentă Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului oferind participanţilor un microconcert de o înaltă trăire duhovnicească.
Seminarul s-a desfăşurat pe secţiuni, comunicările fiind foarte interesante, ce vor fi publicate şi de această dată într-un volum încât auditoriul, numeros, cu greu s-a putut decide pe cine să asculte. Au fost două zile de înaltă trăire duhovnicească, de mărturisirea credinţei în relaţia cu omul bolnav aflat în suferinţă, iar organizatorul şi sufletul manifestării ştiinţifice internaţionale de la Bistriţa, dr. Mircea Gelu Buta, merită toate felicitările.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5