Scrieri cu parfum de sat românesc

         Rari sunt oamenii care s-au născut la țară și după ce învață la școli înalte, la oraș, să se întoarcă,  înapoi, acasă, la obârșii, cum se spune, în satul lor de baștină să-și dăruiască  din învățătură comunității din care își trag rădăcinile. Un exemplu de reținut, de analele școlare, este doamna Nadia Linul Urian, ,,dăscăliță de peste treizeci de ani ‘’ la școala din comuna Cristeștii-Ciceului, județul Bistrița-Năsăud, care a adoptat-o în urma căsătoriei cu dl Urian Cornel, dumneaei fiind născută  pe meleaguri năsăudene, în Rebrișoara lui Iacob și Ioachim Mureșan.

De la dumneaei am primit trei cărți cu titluri și subiecte diferite, pe care le trecem și noi în revistă, în ordinea cronologică a apariției: ,, Nu doar povești’’, 2018, în colaborare cu dl Cornel Urian, care se vrea a fi o lucrare didactică în prima  parte, la care sunt adăugate povești din lumea satului, cu fotografii ale elevilor de la școala din comună, și nu numai; ,,Povestea satului’’, 2019 și volumul ,,Spin”, format din fragmente scriitoricești demne de realizarea unui microroman în care subiectul este dezbătut organizat, cu bun-gust, anunțând o naratoare cu posibilități certe  de a se dedica genului romanesc, dezbătând subiecte în general,  din lumea satului pe care o cunoaște destul de bine, folosindu-se de numele unor oameni, ca făcând parte  din literatura  realistă, sau, inventând eroi, fără să diminueze cu nimic din spectrul povestirii.

         De ,,Povestea satului”, ne vom ocupa mai îndeaproape, pentru originalitatea poveștirilor și limbajul specific zonei, dar și pentru tehnica scrisului, ca interpretă...Ceea ce presupunem că scriitoarea este familiarizată destul de bine cu lumea satului, existând o relație de prietenie între dumneaei și sătenii săi, surse de subiecte  pe care să le dezbată în cărțile sale. Datinile  și obiceiurile, sărbătorile religioase, respectul dintre oameni sunt repere strălucitoare pentru scrisul său. Așa  a fost viața în sat cândva...Toate cele ce am adus în discuție se regăsesc în cărțile doamnei Nadia Linul Urian, scrise parcă dintr-o răsuflare, împărtășind aceeași bucurie cu eroii poveștirilor sale, cu aplicare  a talentului său, gândind lucrurile în mod pozitiv pentru oamenii pe care îi cunoaște  și se întâlnește zilnic la locul de muncă, la ocazie la vreo mașină, în magazin, la piață, la serbările școlărești sau la ședințele cu părinții elevilor.

Spirit dezinvolt, doamna Nadia Linul Urian ascultă la cei din jur, îi îndeamnă să povestească din poveștile auzite de la bunicii lor, apoi, le așterne pe hârtie, dându-le viață, opere literare adevărate ,,bijuterii epice precum  sunt poveștile ,,Muzicanții, pag 49, o mică capodoperă literară populară în care fantasticul predomină visul din viața reală la nivel de imaginație și concept filozofic...Găsim în această lucrare o întreagă filozofie, nu ca știință, ci ca har de comunicare a personajelor cu cititorul fără  a-i da răgaz de suspans. Povestirea ,,Trei dâlme’’ de la pag. 94, auzită de la un meșter croitor, care  la rândul lui, a auzit-o de la tatăl lui, întrece puterea imaginației fizice, a povestitorului, trăind într-o formă sau alta fabulosul fantast al mitului popular...Este știut că orice povestire cu întâmplări care țin de lumea supranaturalului, este reținută de ascultător cu ușurință, circulând din gură în gură, de a lungul vremii, suferind unele modificări. Această povestire ca stil de prezentare din partea povestitorului, dar mai ales prin conținutul fantastic al elementelor redate, se apropie de stilul ingenios al basmelor lui Petre Ispirescu, de care Nadia Linul Urian, se apropie foarte mult ca înțelegere artistică.

Raportându-se nu doar la aceste povestiri din volumul ,,Nu doar povești’’ care abundă cu scrieri de felul celor discutate aici, putem spune că această scriitoare este preocupată în mod constant de literatura populară  pe care o culege de la binevoitorii din sat și o aduce la cunoștința  cititorilor  prin cărțile pe care le editează în acest sens. Nu știm câți truditori ai cuvântului tipărit, poeți, prozatori, dramaturgi etc, fac  acest lucru, nu că  nu ar avea timpul necesar, trebuie să ai răbdare  cu cel pe care îl inoportunezi, provocându-l  să-ți  povestească vreo poveste nemaiauzită, mai ales că, din categoria acestor oameni, sunt bătrâni, câți or mai fi în satele României, cu un nivel mediu de cultură...Prin astfel de scrieri, Nadia Linul Urian și-a descoperit destinul-epico-poetic, probabil, pentru mulți ani de aici încolo, stârnind curiozitate în comunitate, să afle cu cine sunt contemporani și cu ce comori de povestitori trăiesc  între ei, rude, vecini, prieteni. Ceea ce o îndreptățește ca stil de lucru și metodă de narator privilegiat către această direcție, de descoperire și de alte povestiri demne de reținut pentru o lectură plăcută, spre aducere aminte cine ne-au fost strămoșii pe aceste pământuri ca ,,o gură de rai .

Apariția  celei de a doua ediții a volumului ,,Povestea satului’’, fără să aibă nimic comun cu ,,Povestea vorbei’’  lui Anton Pann, este motivat de autoare astfel: ,,Ideea reeditării cărții POVESTEA SATULUI s-a născut din dorința de a completa un gând. Un gând didactic, ce împlinește  preocuparea copilului, ca și  a omului matur, de a citi. De a se astâmpăra-ascultând o poveste, că nu doar celor mici le plac poveștile. Ele te desprind din grijile zilei, îți amintesc de copilărie, dar te readuc apoi la lumea reală, prin dușul rece sau cald al părții moralizatoare ce se desprinde din fiecare poveste’’, pag 10. Într-adevăr această carte este liantul de legătură dintre generații, prin șirul de povești, ca un lanț cu multe mărgele strălucitoare culese de oamenii, probabil, din comuna Criteștii-Năsăudului  și prelucrate cu mare grijă să nu se piardă nimic din pitorescul redat de narator. Autoarea poziționându-se de-a dreapta cuvântului, întru a le da viață și aducere aminte  că și în Cristești, au existat oameni harnici, fiecare cu rostul și gospodăria lui...Vorbind la modul general, de când suntem pe aceste plaiuri din fiecare român crește câte un stejar, cu sfânta rugăciune în suflet, iar din fiecare scriitor, câte o stea...Cât de mare va fi Steaua acestei scriitoare timpul va decide...Deocamdată are o operă literară frumoasă, de care are toate motivele să se bucure plecând de la convingerea că, nici că se putea o mai potrivită prezentare, de cum o face autoarea pe coperta a patra, la volumul său ,,Povestea satului: ,,Satul înseamnă țara și neamul, și glia! Și casa părintească!...Aici am ajuns, ca într-un circuit închis perfect, al sufletului și al realității.

Satul, leagănul copilăriei, pragul casei părintești, curtea, biserica, școala, moara, poșta, casele oamenilor, podul, ciurda satului, toate se leagă și formează poveștile satului, ale existenței originii noastre’’.

Subscriem la aceste cuvinte care grăiesc atât de frumos despre satul românesc în general, de la origini până în prezent...Cu modificările de rigoare satul va rămâne piatra de temelie a românismului din totdeauna, indiferent de timpurile care au trecut  și vor trece peste brazdele noastre de pământ. Scriitoarea o spune ca o mărturie de taină, creând o punte de legătură între satul de ieri și cel de azi, drept mărturie pentru generațiile de mâine. Iar asemenea scrieri, despre sat, nici că se puteau scrie mai frumos, cu atâția termeni poetici, pe care scriitoarea îi folosește ca un dat de la Dumnezeu în toate scrierile. Pentru că din explicațiile  sale aflăm că satul, vatra de pământ strămoșesc, îți oferă acea ,,energie pură’’  în amintirea anilor copilăriei. Fără preget, își îndeamnă contemporanii a lua atitudine cât încă satul nu e pierdut în totalitate și se mai poate face ceva din el, case, obiceiuri etc, chiar și din amintirile oamenilor și povestirile celor care au fost martori ai momentului și care au poposit aici din timpuri străvechi...În acest sens autoarea scrie, la pagina 11: ,,Despre satul românesc mai este de scris, Muuult...! Dar trebuie continuat cu grabă, cu riscul delăsării altor ,,griji’’, pentru ca esența, dovezile, urmele existenței noastre ,,nefardate’’, a acelor ce au trăit în locurile pline de mister și natural, departe de aglomerație și modernism. Sunt zonele în care oamenii și animalele sunt acasă oriunde, iar legătura  cu Dumnezeu este parcă, mai puternică.

Nadia Linul Urian are dreptate atât pentru observațiile pertinente făcute cu discernământ literar-ceea ce înseamnă ca este mai mult decât o îndrăgostită de sat, dar și ca o voce profund implicată în mod direct în salvarea  a ceea ce se mai poate salva din satul românesc, măcar ca spirit dacă nu altcumva...Și-ar fi mare păcat dacă satul românesc ar dispare, iar veșnicia, atât de plastic cântată de Lucian Blaga, va trece neîncetat  în alte dimensiuni, ale uitării dintotdeauna și irevocabil.

Ion Machidon

Directorul revistei ,,Amurg sentimental’’

București 

 

Comentarii

19/01/22 11:46
Ioan şi Lucreţia

Exemple de cărturari ai satului,îndrăzneți și prudenți, dârzi și elastici,scriitrori consecvenți , ce pătrund în inimile sătenilor prin acțiuni diverse, spre păstrarea tradițiilor locale ,utilizând cu măiestrie bunul sfat creștinesc, fapt pentru care îi cinstim și prețuim .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5