Şcolile Năsăudului. Istoria a patru secole de învăţământ românesc, pusă în carte de Gheorghe Pleş
Vin, 06/10/2016 - 12:55
Zilele Năsăudului au constituit un bun prilej pentru lansarea primului volum din „Şcolile Năsăudului”, o radiografie a tuturor instituţiilor şcolare ce şi-au desfăşurat activitatea pe parcursul a patru secol, după un travaliu intelectual pe măsură a prof. dr. Gheorghe Pleş.
Evenimentul cultural găzduit de Primăria Năsăud a fost moderat de primarul Mircea Romocea, edil legat de şcoală şi prin faptul că a fost director al Colegiului Economic din Năsăud.
Prezentarea cărţii a fost făcută de prof. dr. Claudia Feldrihan, atât în calitate de reprezentat al prof. univ. dr. Miron Ionescu, de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul UBB Cluj-Napoca, cât şi ca fost absolvent al Colegiului Naţional „George Coşbuc” şi implicit de discipol al profesorilor extraordinari pe care a avut şansa să-i cunoască la Năsăud. De asemenea, despre autor şi carte au mai opinat prof. Mircea Daroşi, Liviu Păiuş, Romulus Berceni, Ioan Vârtic, Ioan Seni, Ioan Mititean.
„Năsăudul nostru, cum întreaga Vale a Rodnei, a fost încă din vremuri îndepărtate o vatră nestinsă de viaţă şi cultură românească. Faima lui, faimă ce vine din adâncuri de secole zbuciumate, i-au creat-o şcolile, marile bătălii ce s-au dus şi împlinit în numele culturii, pentru şcoli”, spunea Grigore Găzdac, în 1983, la 120 de ani de învăţământ românesc la Liceul Coşbuc.
Probabil că de la acest moto porneşte şi această lucrare monografică a prof. Gheorghe Pleş, care şi-a propus să ofere o imagine globală asupra învăţământului dezvoltat de secole la Năsăud. Povestea „Orăşelului şcolilor” – pentru că e poveste, istorie, cu oameni şi trăiri, dincolo de aspectul monografic – porneşte în 1635 când este identificat cel mai vechi învăţător din Năsăud, şi anume Monahul Partenie, menţionat în documentele publicate de Nicolae Iorga. Ulterior este făcut panoramicul celor peste 50 de instituţii de învăţământ înregistrate la Năsăud, la nivel elementar, gimnazial, liceal, pedagogic, vocaţional, postliceal şi universitar, pentru că acum avem şi o extensie a UBB Cluj-Napoca.
Autorul realizează cu minuţiozitate, pe parcursul celor peste 1000 de pagini, o amplă investigare pe orizontală, dublată de abordări analitico-sintetice. Fost director al Liceului „George Coşbuc” şi responsabil al Colegiului de Institutori şi a Extensiei din Năsăud a UBB, Gheorghe Pleş a avut şansa de a fi, deopotrivă, martor şi participant implicat în evoluţia învăţământului năsădean, de-a lungul ultimelor şase decenii. Preocupările sale de cercetare istoriografică s-au materializat în mai multe studii şi monografii, astfel că „Şcolile Năsăudului” reprezintă doar o încununare a unei munci şi a unei documentări arhivistice cu obstacole greu de surmontat.
Absolvenţii năsăudeni sunt invitaţi să răsfoiască paginile acestei cărţi, pentru a retrăi, măcar şi pentru câteva momente, bucuria de a fi urmat cursurile unui liceu cu nume şi renume, oricare ar fi el, dar obligatoriu din Năsăud.
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În perioada 18-20 mai 2024, reprezentanții Uniunii Mondiale de Folclor (I.G.F) au fost prezenți la...
Comentarii
Valentyn Lentsa -
Lun, 10:19
Dna doctor sa ajungeti pe culmile cele mai inalte. Un interviu minunat pentru ziarul Rasunetul si...
lordul -
Lun, 09:54
radu merge pe banii sponsorilor în turneu cu fetele.în campani merge cu mașina Consililui Județean...
Maria Ileni -
Dum, 21:59
Succes dna dr!
Diana -
Dum, 17:59
Super! La ediția următoare ar fi frumos un număr de Stand up comedy sau chiar mai multe :)
Toni -
Dum, 16:17
Pe toate afisele electorale ale PSD Bistriţa-Naăsăud apare sloganul „Radu Moldovan și Gabriel...
Aniversări
La ceas aniversar, îi dorim părintelui Constantin Dan Cucul, preot paroh la Runcu Salvei, multă sănătate, viață îndelungată și rodnică păstorire.
În zi de sărbătoare, îi dorim domnului primar Ioan Pavelea de la Coșbuc, multă sănătate, fericire, putere de muncă, împliniri profesionale și...
La ceas aniversar, vă dorim dna profesor Maria Sas, director adjunct al Colegiului Național "Liviu Rebreanu" Bistrița, ca toate lucrurile minunate...
Adaugă comentariu nou