Sărbătoare în familia „Balada”

Renumitul ansamblu „Balada” împlineşte 24 ani de frumuseţe a păstrării tradiţiilor Bistriţei şi Năsăudului pe scenele lumii.

Povestea „Balada” începe undeva în anul 1986, când prof. dr. Dorel Cosma se hotărăşte să aducă pe scenă cele mai frumoase tradiţii româneşti. În tot acest timp, prin familia „Balada” au trecut peste 1000 dansatori care, alături de orchestră şi de artişti, au conturat unul dintre cele mai frumoase colective artistice ale ţării. Alături de maestrul coregraf Ioan Simionca şi de profesorii Ioan Lazăr şi Alexe Savu, Dorel Cosma are, în momentul de faţă, un ansamblu bine construit, clădit în 24 ani de muncă, de seriozitate, de performanţă, fapt răsplătit de specialişti printr-o serie de trofee, iar de către spectatori prin aplauze la scenă deschisă. „Balada” a cutreierat lumea în lung şi-n lat ducând cultura neamului românesc pe scenele celor mai importante festivaluri internaţionale. Maestrul coregraf Ioan Simionca a reuşit, prin 12 perechi de dansatori, să aducă în faţa spectatorilor un repertoriu bogat de jocuri, atât din subzonele etnografice ale judeţului nostru, cât şi din ţară.

Astăzi, „Balada” este un pilon important al activităţilor culturale din judeţul nostru, şi nu numai, activitatea din toată această perioadă fiind contabilizată în sute de fotografii şi filmări document din cele 25 ţări unde a evoluat. În colectivul „Balada” s-au legat prietenii trainice, s-au creat frumuseţi ale sufletului s-a plâns de bucurie la fiecare evoluţie de excepţie. Într-un cadru festiv maestrul coregraf Ioan Simionca a vorbit despre copilul Balada, care a crescut mare, iar dr. Dorel Cosma despre începuturi. Printre cei care au adus o rază de lumină în acest moment îi amintim pe artiştii Alexandru Căpitan, Ileana Melean, mai tinerele Nicoleta Burduhos şi Alina Ceuca, instrumentiştii coordonaţi de Ştefan Onighi, familia Bartes, prieteni dragi. Putem spune că arta populară din judeţul nostru a câştigat în acest sfert de veac un reper de spiritualitate, „Balada” fiind un colectiv de adevăraţi profesionişti. „La mulţi ani!, Balada”, clipe de nemurire ale tradiţiilor de înalt nivel artistic, de acorduri muzicale care vin din izvorul nesecat al meleagurilor noastre.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5