Robert Szasz - PREMIUL RĂSUNETUL CULTURAL LA FESTIVALUL LIVIU REBREANU

O, Viață Minunată!

„O, Viață Minunată! Ce frumoasă ești câteodată! O urâtanie ticăloasă altă dată! Chiar și în întuneric razele tale sclipesc, chiar și sub apă tu arzi strident, îngropată în mocirlă tu strălucești cel mai evident! În splendoarea ta persistă și oroare. Mă strivești, mă înneci, mă împuști, mă îngrozești! Iar la sfârșit rămân doar o tumoare!”

Totuși nu e totul așa de binar, nu? Desigur că nu. Dani știa asta. Doar că îi plăcea poezia. Iar lucrul pe care ajunge să-l înțeleagă intim fiecare artist – ba că scrie povestiri de groază absolut draconice, ba că scrie SF-uri pseudo-intelectuale sau romanțe siropoase, ori că pictează sau cântă sau înșiră istorisiri-făcături colegilor săi de muncă pentru a părea mai interesant decât chiar e – ceea ce ajunge fiecare să cunoască la fel de bine ca numele lor sau diferența dintre zi și noapte este faptul că exagerarea bate sinceritatea.

Nu va citi nimeni o poveste despre un tip perfect „la mijloc”, care face ce face de la 7 până la 5 să-și mențină traiul iar în rest lenevește pe ici și colo până începe ciclul 7-5 din nou. Nu doar că o asemenea poveste ar fi plictisitoare – ar fi o insultă.

Dani totuși era perfect „la mijloc”, iar acum tu citești povestea asta.

Iar viața lui, ca a tuturor, era minunată.

Într-o seară scria, iar focul inspirației lui se hrănea cu fiecare literă, cuvânt, sentiment. Ardea ca o torță. Felul principal cu care se îndopa inspirația era dragostea (ajunge să-i devoreze pe toți oamenii, mai puțin ucigașii iar mai ales artiștii), și dragostea știm că se impune cu aroganță oriunde este invocată. Dani scria, poezia își lua formă sub pixul lui, foaia se împodobea.

Inima lui tot mocnea.

Yulia era singura cauză. Yulia, nu Iulia, pentru că ar fi prea simplu să fie Iulia. Yulia îi teroriza nopțile și îi împodobea zilele, era însăși viața lui. Iar Yulia era departe. Rareori puteau să-și lipească trupurile laolaltă, dar sufletele lor mereu erau lipite unul de celălalt. Își scriau mesaje, vorbeau la telefon, totdeauna imaginându-și chipul celuilalt în fața ochilor. Dragostea lor, chiar și de departe, era lumina lor călăuzitoare.

Iar acum avea să vină! O Doamne, avea să vină!

Avea să bată la ușă în orice moment, iar atunci inima lui Dani avea să plesnească de tot.

Până atunci scria – sub lumina lămpii, în mirosul și fumul țigării (fiecare are vicii).

Un ropot la ușă. Dani sări de pe scaun și fugi până în hol. Chiar și înainte s-o audă strigându-i numele, înainte să-i vadă trupul zvelt conturat pe fundalul nopții, părul ei brunet vălătuci de întuneric pe cer, Dani știa – el se schimba.

Apoi având-o în camera lui, în patul lui, trupurile lor în sfârșit lipite laolaltă, Dani știa că această schimbare era drastică. În patul lui cu salteaua lăsată, ei aprinseră focul dragostei, iar acest foc i-a cuprins într-o vijelie de pasiune, tandrețe și plăcere. Actul dragostei i-a reînnoit pe amândoi și îi făcură siguri de un lucru – de acum înainte nu vor fi mai departe niciodată.

Nu mai erau aceștia doi îndrăgostiți din neamuri străine, iubindu-se doar peste marea prăpastie a geografiei și timpului. Acum erau de un singur nume – două laturi ale aceleiași persoane pe care o înfăptuiau, prin legea omului și al Lui Dumnezeu.

Poezia rămase neterminată în seara aceea.

De-a lungul zilelor și săptămânilor după renașterea lor ca soț și soție, Dani se mai apuca de poezia aceea, scria câte ceva, apoi se lăsa păgubaș dându-și seama că nu era deloc atât de simplu cum părea la început. Era o poezie ca Nodul Gordian... doar că poezia n-o puteai tăia cu sabia. Era, totuși, o șmecherie și aici, dar oricât își dădea foc la neuroni Dani nu reușea s-o prindă...

Timpul trece. Viața merge mai departe.

Yulia își terminase facultatea de litere cu un doctorat în clasicisme. Preda Latina și Greaca Antică la aceeași facultate unde absolvise. Banii erau buni, munca îi plăcea, iar în primul rând era recunoscătoare că se poate trezi în fiecare dimineață cu brațele iubirii vieții sale petrecute pe după mijlocul ei. Era șmecheră treaba.

Șmecheria cea mai mare, totuși, era la Dani – ironic, cum nu reușea de doi ani să prindă o altă anume șmecherie, dar așa e viața. Dani devenise un scriitor în toată regula. Gata zilele când scria să treacă vremea și din când în când mai trimitea ceva la o revistă sau alta, doar ca să primească lucrarea înapoi ștampilată în litere mari și îngroșate cu RESPINS. Acum Dani vindea cărțile, iar alții le cumpărau și le citeau și de obicei le lăudau, alte ori îi scriau scrisori în care formula de încheiere era de regulă „nici nu mi-aș sterge căcatul cu drăcia asta”.

Până și aceste scrisori îl făceau se simtă al dracului de mândru. Era EL acum, SCRIITORUL ĂLA, EL era, noul talent de pe rafturi. Yulia se bucura nespus de mult pentru succesul enorm al bărbatului ei, dar era în același timp total nepregătită pentru el. Nu se gândise niciodată că ar avea atâția bani, atâta faimă, atâția fani cât și critici. Nu se gândise niciodată că ar ajunge să trăiască într-o casă de 700 000 de euro, dichisită cu tot ce ți-ai putea dori. Nu se gândise niciodată că bărbatul ei, dragostea ei, ar fi chemat regulat la mai multe cercuri literare, semnări de cărți și tricouri, evenimente pentru promovarea cărților lui și ale filmelor care deja începuseră să se monteze după ele, decât se pare că are ea fire de păr în cap.

Înainte sfârșeau zilele adunați laolaltă în pat, sărutându-se și mângâindu-se și făcând dragoste și urlând de plăcere și fericire către noapte căci erau în sfârșit de adevăratelea, de drept, ÎMPREUNĂ.

Acum zilele se sfârșeau cu ea plângând încet în pernă iar el aplecat peste manuscrisurile sale, scriind și revizuind necontenit.

Se iubeau încă, dar iubirea lor devenise la fel de distantă acum, că trăiau laolaltă, ca și în anii trecuți când se iubeau de peste hotare. Amândoi erau conștienți de asta, dar nu o discutau niciodată – nu împunge ursul, că poate îl vei trezi.

Tot în acele zile apăruse și băutura. Dani, simțind prăpastia care se lărgea în continuu între el și Yulia, trebuia s-o umple cu ceva. Unii bărbați merg la curve. Alții se îmbată. Dani s-a îmbătat. Inițial nu îl speriase treaba, deși Yulia făcea atacuri de panică în fiecare seară când îi ștergea voma de pe covor. Își spunea „sunt un bărbat iar ăsta e doar un pahar, doar o bere, doar o ladă de bere, doar o remorcă, și ce? La munca mea îmi permit să mă fac muci în timpul liber!” Aceste vorbe nu sunt speciale – fiecare bețiv și le spune iar fiecare le crede cu tărie, iar când și dacă își dau seama că ceva nu e bine, băutura este deja viața lor. 

Bea și în timpul liber și când scria. De fapt, ajunsese să simtă că nu are cum să pună un singur cuvânt pe foaie dacă nu este afumat mai ceva ca cârnațul de Crăciun. Creațile sale întotdeauna au fost macabre, dar, de când scria doar beat, deveniseră de-a dreptul satanice. Oamenilor le plăceau chestiile macabre, desigur, ăsta era tot flerul lui – dar după ce-l lovise băutura, trebuia regulat să își asigure cititorii că nu, indiferent de ce scrie, el nu este un criminal în serie.

Timpul trece. Viața merge mai departe.

Într-o dimineață senină și înghețată de noiembrie târzie, când bruma se așternuse peste toate, Dani se plimba prin sufragerie cu berea în mână. Sufrageria era înconjurată de geamuri mari care arătau curtea și dealurile de peste gard, iar Dani se plimba pe toată lungimea geamurilor, când și când sorbind din bere, și cerceta dealurile pentru un licăr de inspirație. Iar atunci văzuse reflecția Yuliei stând în ușa dintre dormitor și sufragerie, încă îmbrăcată în pijama și cu părul ciufulit. Avea ochii roșii și umflați – de la plâns bineînțeles, iar Dani știa asta. 

Cineva îi vorbise atunci în minte. Presupunea că este vocea Lui Dumnezeu. 

„Aveai viață frumoasă înainte. Acum ai viață de căcat.”

Ochii i se luminară dintr-odată și un zâmbet larg cât canalul Suez îi apăru pe buze. Își aruncă berea pe jumătate băută până în coșul din celălalt capăt al camerei, restul berii împrăștiindu-se peste covor și podea până acolo. Ochii Yuliei scăpărară scântei de furie. Dani îi spuse să-și ia traista și să plece în lume căci el are o întâlnire cu doamna Poezie de Milioane. 

Scotoci prin dulap până găsi acea notorie poezie pe care încerca s-o scrie de ani lungi și nu mereu buni. Aplecat peste foaie, cu pixul strâns hotărât în mână, putea literalmente să vadă valul cuvintelor și rimelor zburându-i prin fața ochilor, dar chiar și după o oră întreagă de stors creierii, nu reușise să prindă NIMIC.

Ceva încă-i scăpa... dar ce?

În fine. Timpul trece. Viața merge mai departe.

Zilele Yuliei deveniseră reci iar nopțile și mai reci. Ziua Dani era concentrat numai și numai pe nenorocitele lui povești și pe golirea lăzii de bere pe care o avea pe masa lui de scris tot timpul, iar seara de multe ori era prea obosit, stresat și beat ca să se mai iubească cu ea. De regulă, este doar un lucru pe care îl poate face o femeie prinsă într-o relație lipsită de afecțiune.

Iar Yulia AVEA mare nevoie de afecțiune. Totdeauna detestase să fie singură, iar acum mai mult de atât ducea un dor incredibil pentru dragostea înflăcărată pe care o simțise cu Dani odată. Dar acum voia doar să fie ieftină. Însemna răzbunare față de Dani? Da, și nu se prefăcea că ar fi altceva.

Prieteni, colegi, chiar și străini – voia să se dea cât mai liber la cât mai mulți, pentru că nu mai conta decența, conta doar răzbunarea. În zilele acestea nu mai își cobora capul întristată când trecea de bărbatul ei, ci și-l ținea sus, pășind țanțoș pe lângă el, dându-i doar o privire fugară și un rânjet viclean. Uite-te la mine, nesimțitule, eu sunt șefa acum! Nu mai plâng după tine! Nu mai disper după tandrețea ta! Acum TU trebuie să săruți pământul pe care pășesc!

Dar vorba aia... două pietre ciocnindu-se doar scântei fac. Și Dani era o stâncă, poate chiar un munte, după părerea sa. La început bănuia, apoi era sigur. Era evident de mult timp că relația lor se destrăma încetul cu încetul, ca niște șireturi care se dezleagă pe parcursul zilei. O fi supraestimat-o pe Yulia, asta e tot, iar acum se pune pe un platou de argint cu picioarele desfăcute și îi invită pe toți handralăii să o bombardeze, asta e tot. Se vedea mai clar ca ziua că făcea asta.

Credea ea că asta o să-l facă cățelușul ei? Nici vorbă!

Dacă ea nu putea suporta succesul lui, dacă – asta părea nebunesc, dar era totuși ceva demn de considerat – ea chiar îl invidia, atunci va avea de grijă s-o înnece în el!

Zi și noapte scria acum. Pauze scurte doar de mâncat frugal și de mers la baie. Berea o aruncase. Ar fi fost imposibil în alte împrejurimi, dar era determinat. Când termina de scris, de obicei după ora 1 noaptea, se culca pe canapeaua din sufragerie. De ce ar dormi cu cineva care nu putea suporta excelența?

În doar trei luni a scos trei romane care au avut un succes extraordinar atât critic cât și comercial. Dobândise chiar și porecla de „Fulgerul”, pentru capacitatea sa fenomenală de a scoate atâtea capodopere atât de repede.

Prea mult succes, iubi? Prea multă excelență? Poftim!

Yulia mocnea... înțelegea ce făcea Dani, de ce o făcea, și era disperată... acest război tăcut al lor o dispera peste măsură. Se hotărâse că venise vremea să înfrunte problema față în față, piatră peste piatră.

Într-o seară îl întrerupse din scris. Își dăduse seama, amuzată oarecum, că este exact aceeași dată ca și când venise prima oară să trăiască cu el, bătându-i la ușă în acea seara minunată. Doar că acum erau mai bătrâni, mai bogați, mai renumiți, și mai amari ca niciodată. Se bucura nespus de mult că n-au făcut niciodată copii.

Dani nu putea concepe cum ar îndrăzni EA să facă așa ceva... e vremea să discutăm? Să discutăm ce? Faptul că eu te-am făcut regina lumii? Nu, tâmpitule, ci faptul că ești un bou îmbătat care m-a luat de proastă atâția ani! Atâția ani m-am simțit mai singură cu tine decât dacă aș fi fost singură pe munte!

Dani întotdeauna își urma instinctele. Asta este ceea ce îi aduse atâta succes în literatură, toți erau de părerea asta. Iar acum instinctul lui era să-i pună capăt. Să-i pună capăt ODATĂ!

Ochii lui o țintiră pe Yulia. Vedea doar o masă de întuneric infinit, nu pe nevasta sa – putea la fel de bine să fie unul dintre monștrii din poveștile sale. Mâinile sale prinseră acel monstru de gât. Strânseră. Strânseră până unghiile lui i se îngropau monstrului în carnea gâtului. Apoi Dani răcni, și simțea că lumea întreagă se zguduia în jurul lui. Trântise monstrul de perete, îi lovi capul iar și iar, răcnind ca un războinic Maori asaltând inamicul.

Din capul monstrului rămase doar o grămadă roșie sângerândă fără formă clară. Nicio urmă a feței care era înainte nu mai rămase. Monstrul era mort. Yulia, soția lui, era moartă.

Pentru un moment, lui Dani chiar i se făcuse somn. Trebuia să doarmă... era atât de nemaipomenit de extenuat. Trebuia să doarmă... să-și reîncarce bateriile. Dar inspirația îl lovi din nou.

„Ai avut viață frumoasă. Ți-ai făcut viață de căcat.” Vocea Lui Dumnezeu, a dracului, nu conta. Fix de aceste cuvinte avea acum nevoie!

Dă-le naibii pe toate romanele lui celebre! Avea acum să termine nenorocita aia de poezie care-i stătea pe cap de o veșnicie!

Își luase pixul, se așezase la masă, și privi foaia așa cum privise monstrul (Yulia) mai înainte. Avea să masacreze nenorocita asta! Avea să scoată o minune din ea!

Dar... cuvintele îi erau blocate. De fapt, mâna îi era prinsă în loc. Tot corpul! Până și respirația i stătea în loc!

Din spatele lui auzii o voce intoxicantă – o voce groasă de bărbat care era de asemenea impunătoare, fermecătoare, și îngrozitoare.

— Ai văzut doar alb și negru toată viața. La început iubeai și erai iubit, iar nimic altceva nu conta. Apoi scriai și-ți măreai succesul, iar altceva nu conta. De ce n-ai putut să lași toate să vină în ritmul lor? De ce a trebuit să alegi doar extreme? Viața nu este binară. Nu este alb și negru. De aceea n-ai putut niciodată scrie poezia aia. De aceea ți s-a destrămat și căsnicia. Tu vezi doar la un metru înainte iar tot restul e în ceață. Și scrii o poezie despre viață? Că uneori este frumoasă, alteori este o urâtanie ticăloasă? Dacă ți-aș spune că viața nu e alb și negru? Că e doar nuanțe de gri?

Vocea râse.

— Nu contează. Acum nu mai ai nici dragoste, nici succes. Îți rămâne doar țărâna.