REGINA ELISABETA A ROMÂNIEI

Regina Elisabeta (1843- 1916 ),supranumită Carmen Sylva, a fost prima regină a României.
Alteţa Sa Principesa Elisabeth Pauline Ottilie Luise de Wied s-a născut la 29 decembrie 1843, la castelul Monrepos din Neuwied. S-a căsătorit în 1869 cu Domnitorul României- Carol I, cu care a avut o fetiţă, Principesa Maria (1870-1874). Principesa fermecătoare pe care Regina Victoria a Marii Britanii şi-o dorise drept noră, a petrecut în ţara Sa de adopţie 47 de ani şi s-a identificat cu poporul ei, contribuind la împlinirea culturală a acestuia. A fost inteligentă, cultivată, sensibilă, o scriitoare distinsă şi o bună vorbitoare a mai multor limbi străine. Când a venit la Bucureşti în 1869, ştia, probabil, câteva cuvinte în limba română. După aproape un deceniu, în anul 1878, începe traducerea versurilor lui Eminescu în limbile de mare circulaţie ale lumii. Este autoarea a aproximativ 50 de volume proprii, protectoare a artelor şi pasionată de pictură.
Carmen Sylva a fost distinsă, în 1888, cu Premiul Academiei Franceze şi a devenit, în 1890, membră de onoare a Academiei Române. Regina a avut şi o neobosită activitate filantropică. În timpul Războiului de independenţă, s-a ocupat de răniţii din spitalele de campanie. A urmărit, cu bunătate şi discreţie, activitatea a o sumedenie de instituţii de binefacere şi le-a ajutat nemijlocit. În 1879 a înfiinţat Instituţia surorilor de caritate, iar în 1893 a înfiinţat Societatea Regina Elisabeta, ce distribuia medicamente şi ajuta familiile nevoiaşe. Tot Regina a înfiinţat ateliere de broderie care au revigorat această îndeletnicire tradiţională.
Regina Elisabeta s-a bucurat de o uriaşă popularitate în epocă, a fost şi va rămâne un exemplu demn de urmat.
Simioanca Retegan Simona

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5