Rareş Buhai, Szekeres Ilma, Alexandra Beudean şi Vlad Socaciu, studenţii care vor beneficia de bursele de merit „Nosa”

Consiliul Local Bistrița va aproba astăzi, în ședință ordinară, acordarea unor burse de merit "Nosa" pentru elevi din municipiu, în prezent studenţi, care s-au remarcat prin rezultate deosebite atât la învăţătură cât şi la olimpiadele şcolare naţionale şi internaţionale şi care, prin meritele lor, au adus un plus de valoare imaginii municipiului Bistriţa. În urma evaluării celor 16 dosare depuse, Comisia juridică şi de administraţie publică a propus acordarea a patru burse de merit. 

Cel mai premiat olimpic român, Rareş Buhai, student în anul I la Massachusetts Institute of Technology din Statele Unite ale Americii, care a obţinut, pe parcursul studiilor liceale, premii la Olimpiada Internaţională de informatică, beneficiază de bursă din oficiu, conform regulamentului.

Szekeres Ilma, studentă în anul I la  Facultatea de Drept în cadrul Universităţii „Babeş – Bolyai” Cluj Napoca, care a obţinut, în timpul liceului, premii la Olimpiada Internaţională de limba, literatura şi cultura maghiară „Apaczai Csere Janos”, va beneficia, de asemenea, de bursă de merit.

Formula bursierilor este completată de Alexandra – Daria Beudean, studentă în anul I la Universitatea  „Babeş - Bolyai” Cluj - Napoca,  Facultatea de  Drept, şi Vlad Socaciu, student în anul I la Universitatea Tehnică Cluj Napoca, Facultatea de automatică şi calculatoare.

Bursierii provin din cele două instituţii de prestigiu ale învăţământului bistriţean, Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” şi Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”. 

        Bursele se acordă cu începere din anul I de studiu şi până la obţinerea licenţei. Cuantumul unei Burse de Merit „Nosa” este de 500 de lei pe lună, adică 6.000 de lei pe an.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5