Punct final în modernizarea infrastructurii de prevenire a inundaţiilor din comuna Şieuţ
Mar, 09/29/2015 - 10:04
Primarul Ioan Dedean, vicepreşedintele Consiliului Judeţean –Dorin Popescu, reprezentanţi ai firmei de construcţii şi de consultanţă au participa, în prima zi a săptămânii, la recepţia lucrărilor de amenajare a cursurilor de apă necadastrate din comuna Şieuţ.
Investiția s-a realizat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, în cadrul Măsurii 125C – Lucrări de construcții, refacere și modernizare a infrastructurii de prevenire și protecție împotriva inundațiilor.
„În cadrul vizitei în teren s-au vizionat mai multe obiective în satul Lunca, Ruștior și Șieuț. Valoare totală a proiectului a fost de 6.686.700 lei respectiv 1.500.000 euro”, se arată în comunicatul transmis de Biroul de presă al vicepreşedintelui CJ, Dorin Popescu.
Citiţi şi:
- Bistriţa-Năsăud, campion în atragerea fondurilor europene de prevenire a inundaţiilor
- Toate străzile comunei Rebra sunt asfaltate, spre bucuria cetăţenilor comunei
- Ştefan Danci: Suntem o echipă de 8 oameni în primărie, ne completăm, ne ajutăm unii pe alţii, considerându-ne o echipă adevărată
- Ioan Strugari – primar Parva: „14 cursuri de apă vor suporta lucrări de protecţie a malurilor…”
- Lucrările de modernizare a infrastructurii contra inundaţiilor prind contur la Parva
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj ...
Comentarii
prof. Vasile Găurean -
Mar, 20:26
Se vede că distinsa noastră lele n-a fost la mare, unde sunt bărbați„întregi” destui. Nici...
Alina -
Mar, 19:27
Foarte frumoase versurile.
Ne mor parintii .profesorii.ramanem noi..inca nu b stim pana cand.......
Dorel de Bargau -
Mar, 09:51
Daca sunt proprietate de stat, DA... dar daca sunt cumparate de locatari, de ce nu si le fac pe...
Dorel de Bargau -
Mar, 09:48
Pentru elevii scolari... sala care sa fi data in gestiunea acestora ... DA , dar tinerilor...
un cetatean -
Lun, 14:35
Echipa noua cu naravuri vechi!
Aniversări
La popas aniversar, ne alăturăm celor care îi transmit părintelui paroh Daniel Țermure de la Breaza, gânduri frumoase, însoţite de urări de sănătate...
În zi de naștere, domnule primar Ioan Monița de la Romuli, vă dorim câți mai mulți ani înainte, plini de sănătate.
Astăzi, la popas aniversar, îi transmitem părintelui Bogdan Oprea de la Biserica "Sf. Apostoli Petru și Pavel" Bistrița, sincere și călduroase...
In Memoriam
«Am să vă țin o lecție și de dans, toată noaptea.
Adaugă comentariu nou