Pr.Vasile Beni: Femeile Mironosiţe, iubitoare de Hristos: mame și soţii, fiice și surori. Femeia este cea mai puternică fiinţă de pe Pământ

Hristos a Înviat !

Textul evangheliei:,,În vremea aceea, a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic cu bun nume, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit aşa curând; şi chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult; şi aflând de la sutaş, Pilat a dăruit lui Iosif trupul mort. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu de in şi pogorând pe Iisus de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria lui Iosie priveau unde L-au pus. Iar după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacob, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să meargă să ungă trupul lui Iisus. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt, zicând una către alta: cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată. Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. El, însă, le-a zis: Nu vă spăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit? A înviat; nu este aici; iată locul unde-L puseseră. Ci duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că El merge în Galileea mai înainte de voi. Acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus vouă. Dar ele, ieşind din mormânt, au fugit de acolo, căci erau cuprinse de cutremur şi de spaimă, şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau’’. Ev. Marcu 15, 43-47; 16, 1-8)         

În Duminica a treia după Sfintele Paşti, numită şi Duminica Mironosiţelor,  Biserica le cinstește pe femeile mironosițe, iar făcând legătura cu ele și pe toate acele femei iubitoare  de Hristos: mame și soţii, fiice și surori, care de-a lungul veacurilor au avut o importanță deosebită în propăvăduirea adevărului credinței în familie, în societate şi în Biserică. Femeile mironosițe nu au rămas doar în sinaxarele noastre. Exemplul lor a fost urmat de multe alte adevărate mărturisitoare ale lui Hristos, care secole la rând I-au oferit cu iubire mirul faptelor bune, mirul credinţei sincere, mirul evlaviei și fricii de Dumnezeu, mirul dăruirii și jertfirii de sine. Câte mame nu şi-au jertfit propria viaţă dând naştere pruncilor,  câte femei nu şi-au jertfit viaţa apărând credința în închisori, deportări, rămânând credincioase Mântuitorului, chiar și cu prețul propriei vieți? Totodată Hristos este și a fost mărturisit de femei prin mirul hărniciei, mirul rugăciunii, mirul milosteniei, al răbdării și al păstrării credinței în familie,  prin iubire, dăruire și jertfire.                              Cine este femeia -Dacă ar fi să definim femeia ce am putea spune despre ea? O mulţime de lucruri şi toate frumoase. „Femeia este al cincilea anotimp”, spunea pe bună dreptate Gr. Vieru. Or, ea dă un climat aparte atmosferei de acasă, de la serviciu… din societate. Astfel, mult depinde de femeie.Femeia este cea mai puternică fiinţă de pe Pământ. În mare parte nici nu trăieşte pentru ea ci pentru cei pe care îi iubeşte. Face tot posibilul pentru ca acei oameni să fie întotdeauna fericiţi, chiar dacă asta înseamnă să renunţe la propria fericire.Femeia este cea mai frumoasă capodopera a lui Dumnezeu. Femeia e leac pentru orice boală a sufletului. Ea vindecă tot. Vindecă până şi amintirea unei răni, iar tot ce rămâne în urmă e frumos. Când o femeie îţi atinge sufletul ai grijă să nu-l mai laşi să fie atins de urâţenie.Femeia e un refugiu. Ea te ajută să te îndepărtezi de cruzimea întregii lumi. Îţi oferă căldură, iubire, te ajută să regăseşti speranţa, apoi te trimite înapoi la luptă. Te vrea câştigător în faţa vieţii. Ea iţi va fi mereu alături atunci când vei avea nevoie. ,,Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia – adică să-i arate eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mirosul, şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adîncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia ea că este. Femeia trebuie preţuită, să ştiti, pentru că mai întîi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparînd-o pe ea cu oamenii.Să ştiti că femeia nu gîndeşte simplu. Chiar dacă nu e învăţată, ea are o putere de pătrundere deosebită şi e mult mai realistă decît un bărbat. Ea are încă de astăzi un sentiment pentru ziua de mâine. Însă noi discutăm, raţionalizăm nişte lucruri, dar în iubire nu este nimic raţional.Extras din Ne vorbeşte Părintele Arsenie, Editura Man. Sihastria Neamţ-2010      

    Cine este femeia creştină  În primul rând, considerăm că femeia creștină este femeia cu frică de Dumnezeu și cea care iubește necondiționat Biserica lui Hristos. Este femeia care calcă adeseori pragul bisericilor și mănăstirilor ortodoxe din proprie voință, nu pentru a socializa, ci pentru a avea o comuniune mai strânsă cu Dumnezeu și sfinții Lui, pentru a avea mai mult ajutor în viața ei și a familiei sale.Femeia creștină este o mamă desăvârșită. Este femeia care cunoaște bine ce presupune și ce înseamnă căsătoria și familia creștină. Este femeia care manifestă un devotament profund față de soțul și familia ei și care își cunoaște îndatoririle și menirea ei din societate: de mamă, prietenă, iubită și soție. Femeia creștină  este cea care face ascultare întrutotul dacă se poate de învățăturile Bisericii Ortodoxe și Sfinților Părinți, inclusiv sau mai ales tot ce ține de nașterea, creșterea și educarea copiilor pentru a deveni în societate buni creștini și cetățeni responsabili. Femeia creștină se remarcă prin evlavia ei. Este o femeie răbdătoare, plină de dragoste față de Dumnezeu și semenii din jur. O vezi adesea făcând milostenie sau încurajând măcar pe cei aflați în suferințe și nevoi materiale, care îți oferă un zâmbet și o vorbă bună. Bunătatea inimii ei o face vrednică de toată cinstea.Femeia creștină pune mare preț pe viața familiei creștine. Este cea care își dorește din tot sufletul și mai mult ca orice să facă Voia Lui Dumnezeu și să aibă parte de o familie unită, fericită și armonioasă. Ea își dorește cu adevărat să fie un ajutor de nădejde pentru soțul ei și partenera lui pentru tot restul vieții, atât la bine cât și la rău. Ea cunoaște intuitiv că fericirea este un dar minunat de la Dumnezeu ca și dragostea.  Femeia creștină nu se lasă atât de mult influențată de anturaj, de colectivul de muncă sau de mass-media fiind în opoziție totală față de femeia modernă. Ea respinge instinctiv exemplele negative și patimile. În una din predicile sale Pr. Ilie Cleopa ne spune: ,,Femeile creştine, credincioasele Bisericii Ortodoxe, menţin, mai mult decât bărbaţii, flacăra credinţei şi tradiţiile străbune, focul sfânt al rugăciunii şi evlavia în casele noastre. Femeile credincioase sunt şi mame bune, creştine devotate, soţii cinstite şi ostenitoare, model în societate. Femeile credincioase sunt întâi la biserică, întâi la rugăciune, la post, la lucru, la milostenie, la citirea cărţilor bune, la îngrijirea bolnavilor, la toate. Ele menţin căldura duhovnicească a credinţei, a dragostei, a răbdării şi a împăcării, în biserică, în familie, în societate’’. Femeile mironosiţe reprezintă pentru noi întruchiparea sufletului omului,  care de multe ori slăbit de păcat, caută cu bună credinţă să revină la împlinirea legii strămoşești a lui Dumnezeu. Cunoaștem că viața unora dintre ele până la întâlnirea Mântuitorului, a avut nu puține alunecări și căderi. Dar dragostea față de Hristos, acea râvnă sfântă, evlavie, bunătate a inimii și marea bărbăţie a sufletelor lor le-au făcut să-și urmeze Învățătorul pe drumul Golgotei, să fie martore la Patimile Mântuitorului cu inimile pline de iubire şi durere pentru suferinţele Sale.Orice furtună a vieții poate fi biruită de dragoste, rugăciune și credință. E timpul să ne analizăm și propriul suflet pentru a ne găsi puterile ascunse și necunoscute pentru a nu permite celor din jur să ne înghețe inimile. Aceasta este ceea ce învățăm și la ce ne îndeamnă femeile mironosițe, deoarece au fost și rămân un exemplu de răbdare, smerenie, devotament și dragoste.Spre final m- aş opri la o pildă care conţine atât de mult adevăr:     

 Meseria de mamă O agenţie americană de forţe de muncă a postat prin tot oraşul o serie de anunţuri de angajare pentru postul ,,de director de operaţiuni", încercând să atragă atenţia că acesta este cel mai greu loc de muncă din lume. Într-un final, 24 de oameni au aplicat.Interviul, care a avut loc prin Skype, a reuşit să îi sperie pe aplicanţi după ce au aflat cerinţele postului: stat în picioare tot timpul, cel puţin 135 de ore de muncă pe săptămână, cunoştinţe de medicină, financiare şi culinare, fără concedii şi fără timp de dormit. Mai mult, salariul era zero dolari.Într-un final, aplicanţii au descoperit că este vorba despre meseria de mamă, considerată cea mai grea slujbă din lume.       

   Închei cu frumoasele cuvinte ale unui sfânt părinte care spun: ,,Uită-te şi vezi cum a creat Dumnezeu femeia. Nu a luat o bucată din capul bărbatului pentru că nu a vrut ca ea să-i fie superioară lui. Dar nici n-a luat o bucată din piciorul bărbatului, fiindcă n-a vrut ca ea să-i fie sclavă. A luat una din coastele bărbatului, care era deasupra inimii lui ca să arate că femeia îi este dragă, egală şi iubită.” (Sf. Cosma Etolianul).Amin !

Pr.Vasile Beni

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5