Gânduri de peste Ocean

Protos. Maxim Morariu: Nici o mamă în lumea asta n-a tămăduit atâtea dureri ca Maica Domnului

Iubiții mei,
Maica Domnului rămâne prezența și rostirea cea mai suavă din întregul spațiu creștin. De aceea, nu-i nimic nefiresc în faptul că adesea, atunci când pomenesc numele dânsei, ori vorbesc despre mesajul ei, unii dintre preoți, credincioși, ori ierarhi, o fac cu ochii umezi. Probabil, nu de puține ori, e vorba despre lacrimi de bucurie și tristețe deopotrivă. Din cea dintâi categorie, pentru că simpla rostire a numelui Fecioarei topește, nu de puține ori, cele mai dense calote glaciare așternute pe inimi învârtoșate. De tristețe pentru că, deși nutresc o evlavie aparte la dânsa, nu de puține ori, creștinii dau de înțeles faptul că nu i-ar fi priceput cu adevărat mesajul.
Praznicul Adormirii vine să ne vorbească despre sfârșitul ei pământesc. Unul care, ca pentru orice om care și-a dedicat viața slujirii lui Dumnezeu, nu reprezintă decât poarta înspre un nou început. Căci, precum ne mărturisește Tradiția, ea n-a făcut altceva decât să se mute la Ceruri. Acolo unde îi stă aproape Fiului și unde, știm cu toții, are de spus vorbe care cântăresc greu în fața Cuvântului. Momentul pe care-l avem în vedere vine să aducă argumente puternice în favoarea practicii creștine de a-i sărbători pe Sfinți în ziua morții. Căci, odată ce drumul terestru e încheiat, veșnicia-și deschide larg porțile. Omul se naște spiritualicește întru eternitate. Așa se întâmplă și în cazul ei. Din momentul în care și-a încheiat călătoria pămânească a migrat din realitatea istorică înspre cea supratemporală. Astfel, am câștigat în ceruri o mijlocitoare cum n-a mai avut vreodată lumea.
Discreția, delicatețea și modul în care a știut să le folosească în exercitarea maternității, au transformat-o în chipul care definește prin excelență mama în creștinism. De aceea, pelerinajele, deloc puține și mereu dovedite a fi marcate de revărsări abundente de har, vin să ne-o reliefeze, mai mult decât în alte situații, sub acest chip. Al mamei. Al celei care ascultă, mângâie, iartă, plânge alături de suferinzi. Al tămăduitoarei de răni, al celei care oferă pansamentul sufletesc pentru orice durere. Panaceul universal. Și-n același timp, ne-o ilustrează în ipostaza celei care se bucură pentru fiecare reușită a copiilor.
Am spus și cu alte ocazii. Cuvintele Mântuitorului: „Femeie, iată fiul tău”, adresate atunci când era ținutit pe Crucea Golgotei, vin să vorbească despre o sarcină universală. Aceea de a deveni mama întregii lumi. Una pe care ea însăși o asumă cu multă seriozitate și de care se achită cu mult profesionalism. De-a deveni cea chemată a asuma maternitatea tuturor următorilor lui. Nici o mamă în lumea asta n-a tămăduit atâtea dureri și nu s-a ostenit atât pentru a-și ajuta fiii.
De aceea, să folosim Praznicul Adormirii spre a plânge despărțirea vremelnică de mama noastră. Și să ne bucurăm totodată că e alături de Hristos. Acolo unde vrea să ne aducă pe toți. Să nu lăsăm ca între ea și noi să se suprapună despărțiri pricinuite de păcat, uitarea Legii Sfinte, răutate, mândrie, ori altele asemenea. Dimpotrivă. Să-i cerem ca niciodată, indiferent de vremurile pe care le trăim și de ispitele care vor veni, să nu ne lase singuri. Căci, prezența ei e una cu adevărat aducătoare de har și bucurie! Îndrăziți!

Protos. Maxim Morariu

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5