Protest spontan al salariaților Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud! Se reclamă salarizarea discriminatorie

Salariaţii din cadrul Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud își exprimă nemulţumirea faţă de salarizarea discriminatorie îndelungată, motiv pentru care astăzi, 11.12.2023, pe toată durata normală a zilei de muncă vor REFUZA îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
În acest moment și-au declarat și asumat prin semnatură intenția de a nu-și îndeplini sarcinile de serviciu pentru o zi aproximativ 900 de persoane din cadrul INS și direcțiile teritoriale de statistică, în semn de protest față de nepunerea în aplicare a Memorandumului privind salarizarea în sistemul statistic. Precizăm că intenția de blocare a activițății pentru cel puțin o zi este rezultatul ignorării de către decidenții politici a semnalelor trase de statisticieni în ultimii ani și reprezintă doar un avertisment al salariaților în contextul anului electoral 2024 când fără aportul decisiv al INS și direcțiilor teritoriale de statistică alegerile nu pot fi organizate.
SINSB iși declară suportul total pentru orice manifestare a nemulțumirilor statisticienilor.
Institutul Național de Statistică, cu aportul direcţiilor teritoriale subordonate, asigură îndeplinirea obligaţiilor României faţă de Comisia Europeană în ceea ce priveşte statisticile oficiale, neexistând până în prezent niciun caz în care statulromân să fie sancţionat pentru neîndeplinirea acestor obligaţii. Niciun proiect, plan de acțiune, strategii pe termen mediu și lung, nu pot fi realizate fără datele culese, procesate, interpretate și diseminate de către statisticieni (indicele preţurilor de consum, produsul intern brut, indicatorii pieţei muncii, ai activităţii întreprinderilor, ai  comerţului intern şi internațional, ai populaţiei, migraţiei, agriculturii etc.), de aceea solicităm salarii conforme cu nivelul de pregătire și complexitatea activității desfășurate, echitate în raport cu instituțiile de la nivel central și cu alte instituții care, indiferent de context, primesc majorări salariale sau reîncadrări în anexele legii 153/2017.
Principalele revendicări care vor conduce la soluționarea problemelor existente la nivelul instituției noastre sunt:
- stabilirea salariilor de bază ale funcționarilor publici și personalului contractual la nivelul administrației publice centrale  - funcționarii publici și personalul contractual să beneficieze de un spor de complexitate de 15% aplicat la salariul de bază Facem precizarea că toate aceste revendicări au fost prezentate Guvernului României încă din anul 2022 prin Memorandumul cu tema: “Soluționarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Național de Statistică și al direcțiilor regionale și județene de statistică”. Acest Memorandum a fost semnat de Primul Ministru al României din acea vreme, dl. Nicolae Ionel Ciucă, la data de 13.07.2022, dar NU a fost pus în aplicare.
Solicităm Guvernului asumarea Memorandumului semnat și aprobat pentru a putea fi pus în aplicare.
Exprimându-ne nemulţumirea faţă de salarizarea discriminatorie îndelungată, solicităm respect, echitate și plată egală pentru muncă egală!
Colectivul salariaților din DRS BISTRIȚA-NĂSĂUD
 

Comentarii

17/12/23 11:33
Dorel

Pe vremea comunistilor, era un sistem foarte bine gandit si pus la punct, cat priveste salarizarea tuturor si raportul dintre salarii , dupa importanta , pericolul si greutatea muncii prestate, era de 1la 7... Ceausescu, avea grija sa mareasca cate putin, dar sigur, salariile care aveau sustenabilitate . Astazi, numai la cei care urla, striga ... ori " sparg " ceva... si zbiara in strada ... mai pleaca guvernantii urechea . Sistemul de salarizare, este bazat total pe principiul " cine zbiara ma tare " ... cu efect " spontan " in anul electoral maiales... Si uite asa... inaintam cu pasi sacadati ... catre aceasta M(are) UE ...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5