La noi

Prost gust de Beclean

Doar trei ipostaze:

1) Dintre cele vreo cinci florării din oraş, câteva fac şi servicii de „pompe funebre”. Ei bine (vorba vine!), una dintre ele îşi are pe perete aceste două cuvinte scrise cu… roşu. Ideea de funebru, în tradiţia noastră europeană, presupune negru, haine cernite. Roşul e semnul veseliei, al vigorii, al puterii, al vieţii în plină energie. Deci: Ce relaţie misterioasă poate fi între roşu şi moarte, pentru patronul acestei florării?... Vrea să –i înveselească pe cei apropiaţi mortului? Ciudat cinism !

2) Tot legat de sfera aceasta a funebrului. In preajma „zilei morţilor”, când cei vii îngrijesc locurile de veci ai celor plecaţi pe lumea cealaltă, remarc mereu, cu silă, aceeaşi mojicie: resturi de coroane, recipiente de plastic, cutii de conserve aruncate pe sau spre marginea perimetrului cimitirului, încât, nu o dată, unele morminte arată ca un fel de containere cu gunoi.

Respect, educaţie? Şapte ani de acasă? O! ce noţiuni perimate, depăşite ! Biserica? După o viaţă întreagă, m-am convins să slujitorii în sutane, sunt de două categorii: preoţi şi popi…

3) Stupoare !

De câteva săptămâni s-a deschis un butic de cârnăţăraie şi alte colesteroluri, care umflă burta, ficatul, şi îngreunează circulaţia arterială. Mă rog, asta a fost pofta patronului.

Dar este năucitor ce nume i-a dat acestui micro magazin: „Michelangelo”. Nici cu gândul cel mic (vorba unui ţăran de pe Someşul nostru) n-aş fi putut crede că se poate ajunge la o asemenea înjosire a culturii universale. Michelangelo (pentru cei mai puţin semianalfabeţi decât genul acesta de patron de cârnăţăraie) – 1475-1564: sculptor, pictor, arhitect, inginer militar, poet italian; unul dintre maeştrii care întruchipează idealul de universalitate al Renaşterii italiene. Sculpurile sale dintre cele mai celebre – precum „Moise”, „David” -, bolta „Capelei Sixtine” sunt suficiente ca să te oripileze, până la dezgust această apropiere între un magazin de mortăciuni şi valoarea planetară a unui artist.

Îmi imaginez cu oroare un astfel de dialog: ”Unde mergi, vecine?” ”Păi, am auzit că au la „Michelangelo” testicole proaspete de porc”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5