Profesorul şi jurnalistul Sorin Preda, în eternitate. Ultima poză, împreună cu "Formula AS" a făcut-o la Bistriţa

Sursa Bianca Ioniţă, http://www.rador.ro/

Publicistul, scriitorul şi profesorul de jurnalism Sorin Preda, nepot al scriitorului Marin Preda, a încetat din viaţă la 63 de ani. Lumea presei a pierdut “un reper, într-o lume tot mai confuză şi în căutare de zădărnicii”, după cum scria profesorul de ştiinţe ale comunicării şi colegul său Răduţ Bîlbîie pe pagina de Facebook: “Scriitor, publicist talentat, cu o impresionantă prezenţă în paginile “Formulei As”, profesor de jurnalism şi cercetător în domeniul Istoriei presei, Sorin Preda a reprezentat un etalon pentru mai tinerii săi învăţăcei – şi nu numai pentru ei!-, un reper, într-o lume tot mai confuză şi în căutare de zădărnicii. Odihnă lină, Sorin!”

Sorin Preda a murit miercuri, 26 noiembrie, în urma unui infarct, în timp ce se afla la Universitatea din Bucureşti, unde venise să predea un curs studenţilor la master. În jurul orei 18:00, acestuia i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit. Au sosit două ambulanţe, au fost efectuate manevre de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Fusese operat cu 3 luni în urmă, având de mai mult timp probleme cardiace.
Sorin Preda s-a născut pe 12 decembrie 1951, la Bucureşti şi a fost prozator, publicist şi profesor de jurnalism la universităţile de stat din Bucureşti şi Galaţi. Ca profesor al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) a contribuit la scrierea celui de-al doilea volum al „Manualului de jurnalism” (coord. Mihai Coman, 2000) şi este autorul volumelor „Tehnici de redactare în presa scrisă” (2006) şi „Jurnalismul cultural şi de opinie” (2006).
Sorin Preda a fost membru al Uniunii Scriitorilor din Romania şi membru fondator al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din Romania, ASPRO. A făcut parte din cenaclul Junimea, condus de Ovid S. Crohmălniceanu şi al grupării literare „Noii“. Ca scriitor, a debutat în 1981 cu volumul „Povestiri terminate înainte de a începe” şi a continuat cu „Parţial color (1985)”, „Plus-minus o zi (1988)” şi „Moromeţii: ultimul capitol (2010)”.

Timp de 20 de ani, din 1994, a fost redactor al revistei Formula AS.

Dumnezeu să-l ierte!
.............................
Ultima fotografie făcută împreună cu colegii de la Formula AS a fost în primăvara acestui an la Bistriţa, după cum scrie în revista ce se află acum pe piaţă. La întâlnirea cu publicul bistriţean au fost Sânziana Pop şi colectivul Formulei AS: Sorin Preda, Claudiu Târziu, Ciprian Curte, Ciprian Rus, Florentin Popa, Otilia Ţeposu.
La Bistriţa, în Biserica Sfinţii Trei Ierarhi, la invitaţia preotului Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Judeţene, a fost lansat volumul „Moromeţii. Ultimul capitol” de Sorin Preda, conţinând mărturisiri despre scriitorul Marin Preda. Cartea editată la „Eikon” a fost adusă pentru cititorii bistriţeni de directorul Valentin Ajder. A fost o zi ca o rugăciune, după cum spunea scriitorul Ioan Pintea. O zi, iată, de acum intrată în istorie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5