Prin Dumbrava, ascultând glasul oamenilor

Într-o amiază de toamnă, o toamnă cu temperaturi văratice, ajung în satul Dumbrava. După ce la Primăria Livezile, secretara acesteia, doamna Emanuela Mihalachi, foarte amabilă, mă pune în legătură cu „oficialităţile aşezării” de la care, îmi spune, „puteţi obţine toate informaţiile dorite”. O iau la drum pe o şosea asfaltată, trec Pe la Cruci (am întrebat de unde vine numele, dar o bătrânică dintr-o casă cu târnaţ nu m-a prea lămurit), trec de saivanele populate încă cu cârlani numai buni pentru un gulaş, de zona fostelor hale industriale devenite acum de producţie şi mă întâmpină nişte vile, cu vedere spre o pădure de stejari, amirosind a linişte şi nectar de albine.
La prima intersecţie, pe un panou ruginit de vreme, stă scris Dumbrava. Asfaltul se termină şi drumul pietruit, degajând praf văratic, înaintează spre satul aşezat între văile Sasteu şi Dumbrava (probabil de aici şi numele). Ajung într-un cartier de vile (fără exagerare), case foarte frumoase şi cu o arhitectură deosebită. Dumbrava poate deveni, în ritmul actual al construcţiilor, o staţiune dătătoare de sănătate emanată de ozonul izvorât din pădurea cu multe specii din apropiere.
În urmă cu vreo 30 de ani, un grup de săteni, cu dare de mână, şi-au introdus apa potabilă prin cădere. Cam 1,5 km de canal au săpat atunci cu lopata şi târnăcopul, au montat conducte şi apa curată şi limpede a curs la robinet. Numai că, de atunci, s-au mai ridicat multe case, gospodarii şi-au amenajat băi moderne, presiunea a scăzut şi apa a devenit neîndestulătoare, ne spunea consilierul Nuţu Vasile. Tot acesta ne precizează că Primăria Livezile, prin primarul Traian Simionca, a întocmit proiecte, a accesat fonduri şi se doreşte extinderea reţelei de apă. S-au alocat 1,5 milioane euro pentru proiectul „Apă-canal”. „Suntem într-o fază foarte avansată cu acesta, aşa că, apă vor avea dumbrăvenii”, ne spunea, telefonic, primarul. Din spusele acestuia mai reţinem că există şi alte proiecte comunale ce vizează asfaltarea şi modernizarea unor străzi. În acest context, să reproducem spusele unui căruţaş ce transporta fân într-o locaţie către Strâmba: „Ar fi bine ca şi acest drum, către Strâmba, să fie nu asfaltat, n-avem noi aşa mari pretenţii, dar măcar pietruit. Vedeţi că nu sunt şanţuri. Acum n-a plouat, apoi, când plouă mai mult apa-i peste tot. Şi aş mai zice ceva: oare nu-i prinde nimeni pe cei care aruncă gunoaiele, saci întregi, chiar în drum?” Chiar nu vede nimeni?!
Îl lăsăm pe gospodarul nostru (n-a vrut să-şi spune numele), şi după ce colindăm uliţele aşezării, ajungem la şcoală. Copiii, elevi şi grădinari, au plecat acasă. Şi cadrele didactice: Cristina Ilieşiu, Felicia Râpan şi Raluca Someşan. Programul se încheiase. Sunt navetiste de Bistriţa. Aflu însă că sunt foarte bune învăţătoare, îmi spune o fetiţă cu ochi albaştri din a IV-a. „Ne ascultă, ne învaţă, suntem cuminţi, aşa că-i bine la şcoală”. Aici, la Dumbrava, învaţă 45 de elevi. Sunt vreo 75 de case, în care cei mici ocupă un loc special. O întâlnesc pe doamna Angela Grec, ce are grijă de întreg ansamblul de învăţământ. Vizitez fiecare sală de clasă. La intrarea într-o clasă citesc: „Bun venit în Dumbrava minunată”. Inspirat mod de întâmpinare. Curăţenie, săli bogat pavozate, luminoase. În acelaş perimetru se află şi Căminul Cultural. Dumbrăvenii sunt foarte mulţumiţi că au un aşa aşezământ. E drept însă că sunt puţine activităţi culturale, locaţia fiind folosită pentru diverse evenimente ce ţin de viaţa omului.
Locuitorii satului, cei mai în vârstă, mai păstrează încă ocupaţiile de veacuri. Doamna Mina Avram are 75 de ani. Este, din păcate, poate, ultimul mare meseriaş în confecţionarea cotărcilor, a coşurilor. Materia primă este alunul. Tăiat la dimensiuni şi împletit de nişte mâini măiestre din care ies adevărate obiecte de artă. Sute şi mii de cotărci au ieşit din mânile acesteia. „Acum nu mai pot. Am făcut destule. Mi-ar părea rău ca meseria aceasta să se piardă”. Ioan Avram se apropie de 80 de ani. Stă pe banca din faţa casei şi mănâncă o pară. Apoi, îmi povesteşte, ca-ntr-un roman, drumul vieţii. A lucrat în mină, la Rodna. Apoi a venit mai aproape, în construcţii şi la urmă, la pădure, adunând în cartea de muncă 34 de ani şi 4 zile. Are doi feciori, unul lucrează în construcţii, câştigă bine, dar şi munceşte. „Şi la noi în ţară se câştigă bine dacă se lucrează. Câştigi mult, eşti acasă, nu pe la străini”.
Satul Dumbrava este recunoscut pentru hărnicia şi omenia locuitorilor. Îţi dau bineţe fără să te cunoască. Te întrebă ce şi cum, sunt plăcuţi la vorbă şi mereu zâmbitori, deşi grijile zilei îi obosesc de multe ori. Consilierul local Vasile Nuţu este chiar mândru de consătenii lui. „Nu-i vezi fără muncă. Fiecare are un serviciu. Vreo 45 lucrează aici, la Belo Avia, la un km de sat. Fac naveta. Sunt chiar dintr-o familie, soţul şi soţia. Alţii, lucrează în construcţii. Aţi văzut că se ridică multe case noi. Ei sunt meseriaţii. Şi la Bistriţa lucrează unii. Vă spun că din fiecare casă, cel puţin unul are un loc de muncă”. Un sat de oameni foarte harnici. Cât despre of-urile consilierului Nuţu, acesta a repetat spusele primarului referitoare la proiectul „Apă-canal”. „A venit domnul primar la noi şi ne-a spus că proiectul este aprobat şi finanţat, aşa că aşteptăm”.
La Dumbrava, multe secole, oamenii, creştini ortodocşi, n-au avut biserică. Cei de aici, flămânziseră (cum spunea cineva), aşteptând să se întâlnească cu Dumnezeu într-o casă a lui, într-un loc de rugăciune de-a satului. Şi aşteptarea a luat sfârşit în anul 1955, când a fost adusă actuala bisericuţă-monument istoric, o bijuterie de lăcaş de cult, unde credincioşii vin să se hrănească din Cuvântul Evangheliei, prin harul şi darul vrednicului preot paroh Ioan Ştefan Murgoi. Are o istorie interesantă această biserică. Ridicată pe la 1640, a fost donată în 1909 de către credincioşii de pe Valea Bârgăului Parohiei Livezile, iar după ce aceştia şi-au ridicat o biserică nouă, au donat-o, la rândul lor, vecinilor din Dumbrava. Acum, lângă actuala biserică, s-a ridicat o fundaţie din beton. Este în intenţia vrednicilor credincioşi de aici de a-şi dura un nou locaş de rugăciune. Sfinţirea pietrei de temelie a avut loc la 22 mai 2011, de către episcopul Vasile Someşanul. Lucrările însă au fost oprite din diferite motive. Poate că se vor găsi soluţiile necesare pentru ca lucrarea sfântă să continue.
Dumbrava, satul străjuit de o pădure cu o varietate de specii (stejar, pin, cireş, brad, tei, paltin, frasin), cu trăitori harnici ce-şi deschid sufletul fiecărui vizitator, cu mulţi copii şi tineri ce fac din stadionul (în pantă, zic unii) o arenă de multă voie bună şi sănătate, cu meseriaşi de mâna întâi, cu gospodari ce se întrec în arta frumosului şi durabilului, tinde să devină, prin meritul tuturor, un cartier rezidenţial căutat de cei care doresc să trăiască ca într-o poveste din codrii de aramă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5