Primarul Vasile Șut: Dispensar medical la Tureac, investiție de aproape 4 milioane lei, prin CNI! A fost recepționat Punctul de lucru al Ambulanței

Compania Națională de Investiții a lansat procedura de achiziție publică pentru proiectul "Construire și dotare dispensar medical sat Tureac, comuna Tiha Bârgăului". Valoarea estimată a investiției este de 3.171.380, 92 lei, fără TVA. Potrivit primarului Vasile Șut, la Tureac se va construi o clădire în regim de înălțime P + E, cu spaţii pentru cabinete medicale, cabinet stomatologic, farmacie.
Investițiile în sănătate sunt o prioritate pentru administrația publică locală din Tiha Bârgăului.
"După ce la începutul acestei luni, au fost recepționate lucrările la Punctul de lucru al Serviciului de Ambulanță Județean din Mureșenii Bârgăului, proiect pe care l-am susținut de la bugetul local, acum primim o altă veste bună de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cărora le mulțumim. Compania Națională de Investiții a lansat licitația pentru dispensarul medical, o investiție de aproximativ patru milioane lei. Ne gândim la cetățenii noștri, să le asigurăm accesul la serviciile de sănătate", ne-a declarat primarul Vasile Șut.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5