Primarul Marian Forogău: A fost semnat contractul de execuţie a trotuarelor şi rigolelor pe DN 17 D! Continuăm lucrările pe Valea Măriilor şi Valea Blaznei-Cobăşel

          Primarul comunei Şanţ, Marian Forogău, anunţă că a semnat  contractul de execuţie pentru trotuarele şi rigolele de scurgere pe lângă DN 17D, un proiect finanţat din bugetul local. Procedura de achiziţie a fost demarată în luna decembrie a anului trecut şi a fost finalizată la începutul lunii iulie, ceea ce arată că demersurile sunt destul de greoaie. În urma licitaţiei, contractul a fost adjudecat de compania MIS Grup, fiind vorba de aproximativ patru kilometri de trotuare şi rigole pe ambele sensuri ale drumului naţional ce străbate frumoasa localitate. Termenul de execuţie este de zece luni.

În ceea ce priveşte tronsonul DN 17D de la Rodna şi până la intersecţia cu Valea Măriilor, licitaţia era contestată. „Îmi este jenă de cetăţeni, de turişti, pentru că de  la Rodna la Şanţ este cel mai rău tronson de drum din tot judeţul. Comuna Şanţ este binecuvântată de Dumnezeu cu peisaje, la Valea Măriilor sunt multe pensiuni, apoi Complexul Alpina Blazna”, a spus primarul Forogău.

De altfel, administraţia publică locală are în derulare un proiect de modernizare a drumului de pe Valea Măriilor, finanţat prin fonduri europene, prin Măsura 4.3.

„Prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, avem modernizarea drumului comunal Valea Blaznei – str. Cobăşel, care ar trebui să se finalizeze în acest an”, a explicat edilul comunei Şanţ.

Prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, Primăria Şanţ a depus proiecte de infrastructură rutieră, de modernizare a drumurilor comunale, în valoare de 87 milioane lei. Au fost stabilite patru loturi, în ordinea priorităţilor.

„Aşteptăm să semnăm contractele de finanţare. La CNI au fost depuse cinci proiecte – modernizare sediu Primărie, modernizare Dispensar uman, sala de sport, modernizare centru civic şi acest proiect de amenajare trotuare pe care îl susâinem noi. În Consiliul Local am adoptat un proiect care vizează modernizarea Primăriei, ulterior va ajunge la Consiliul Tehnico-Economic, apoi aşteptăm finanţarea. La fel şi cu Dispensarul uman. Cele două proiecte au o valoare de aproximativ 15 milioane lei şi şanse de finanţare la CNI”, a precizat primarul Marian Fărăgău.

         În portofoliul administraţiei locale sunt şi proiecte care aşteaptă deschiderea sesiunilor de finanţare. „Pe Programul Operaţional Regional 2021-2027, care ar urma să fie lansat în toamnă, avem proiectul de modernizare a corpului de clădire pentru clasele V-VIII, inclusiv o mansardare. Am făcut şi un proiect de amenajare pentru un parc de recreere la Valea Mare şi un proiect pentru construirea unei şcoli şi grădiniţe noi la Valea Mare. Actuala clădire este veche, este şi lângă cimitir”, a argumentat edilul comunie.

De asemenea, se continuă implementarea proiectului „Grădinița cu program prelungit în comuna Șanț”.

         Nu în ultimul rând, la Şanţ este în construcţie o capelă funerară, care ar urma să fie finalizată la sfârşitul lunii august-începutul lunii septembrie. Este o investiţie care vine în întâmpinarea doleanţelor oamenilor. „Menirea mea a fost să fiu aproape de oameni, să-i ajut, şi prin prisma faptului că am profesat ca asistent medical, acum cu atât mai mult din calitatea de primar aflat în slujba şănţenilor, a întregii comunităţi”, ne-a declarat primarul Marian Forogău.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5