Primarul Ioan Turc, vizită în teren pe Bulevardul Independenței: Unele aspecte pot fi îmbunătățite până la finalizarea proiectului

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, viceprimarul Sorin Hangan, administratorul public Florin Găurean și specialiști din Primăria Bistrița au efectuat o vizită în teren pe un alt tronson al Liniei Verzi: Bulevardul Independenței. Potrivit primarului Turc, a fost evaluat modul de implementare a proiectului de mobilitate și sunt dispuse ajustări unde este cazul, în condițiile în care obiectivul de investiții nu este încă finalizat, iar unele aspecte pot fi îmbunătățite din mers.

Comentarii

17/03/24 15:42
Remus

Ioan Turc- primarul orașului Bistrița a menționat de mai multe ori că, dacă era el primar la data promovării proiectului „Linia Verde” ar fi evitat centrul istoric si ar fi urmat traseul pe Bulevardul Republicii și str. 1 Decembrie, unde sunt multe instituții de învățământ – CN Liviu Rebreanu și CN Andrei Mureșanu, precum și Instituția Prefectului, Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar Județean, Administrația Județeană a Finanțelor Publice, etc. El a încercat inclusiv demersuri, pentru a schimba traseul, dar acest lucru nu mai era posibil după semnarea contractului de finanțare pe care l-a mostenit de la fosta administratie. Ioan Turc a fost pus în fața faptului împlinit dar a promis că după ce vom ieși din perioda monitorizare, dacă va mai fi în poziția de primar în acel moment, va muta actuala Linie Verde din zona centrală în Bulevardul Republicii, așa cum trebua să se întâmple din capul locului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5