Primarul Ioan Turc a absolvit cursurile de prim ajutor

Am absolvit, alături de alți 27 de bistrițeni, prima serie de cursuri de prim ajutor adresată voluntarilor ce vor face parte din programul “Există un erou în fiecare dintre voi”.
Prin acest program, implementat prin parteneriatul Primăriei Bistrița cu Asociația Societatea de Salvare București, oamenii vor trăi în mai multă siguranță. Prin intermediul aplicației “ExistaUnErou”, voluntarii vor putea să ofere primul ajutor, până la sosirea Ambulanței, oamenilor aflați în situații de sănătate critică pe domeniul public. Vom pune și defibrilatoare automate, în diferite puncte strategice din oraș, în așa fel încât voluntarii să le poată accesa cu ușurință în intervențiile lor.
Începând cu data de 1 septembrie, orașul nostru va fi singurul, în afara Bucureștiului, în care va fi operaționalizat programul “Există un erou în fiecare dintre voi”.
Îi invit pe cât mai mulți concitadini să participe la viitoarele cursuri și să intre într-o echipă de oameni deciși să susțină lupta pentru viață.
Primarul Ioan Turc

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5