Concurs european pentru studenţii şi absolvenţii de comunicare, jurnalism şi audiovizual

Premii de 1.000 de euro şi stagii de pregătire

În perioada 26 – 30 martie 2012, Comisia Europeană va iniţia Campania de sensibilizare intitulată sugestiv ,,Săptămâna e-Skills” – Săptămâna competenţelor digitale”.

Ideea de bază a acestei acţiuni este de a ajuta tinerii din întreaga Europă să aibă acces la cele mai bune locuri de muncă din domeniul tehnologiei digitale.

Potrivit datelor Comisiei, în cadrul acestei campanii va fi lansat şi concursul

,,Project Passion”, eveniment adresat studenţilor şi absolvenţilor de facultăţi europene de comunicare, jurnalism şi audiovizual.

Câştigătorii fiecărei categorii vor primi un premiu de 1.000 de euro şi vor efectua un stagiu plătit la o agenţie internaţională de publicitate, Euronews sau o companie din domeniul tehnologiei digitale.

Pentru a lua parte la acest proiect tinerii din Europa sunt invitaţi să dezvolte o activitate de comunicare pe tema ,,Cum să-ţi găseşti un loc de muncă pe baza cunoştinţelor tale în domeniul on-line”, pe care să o înregistreze până în 4 martie 2012 pe pagina de internet oficială eskills-week.ec.europa.eu/projectpassion.

Toţi cei ajunşi în finală vor primi un premiu de 500 de euro.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5