Pregătirea pentru Postul Mare în Parohia Năsăud I

Pr. Alexandru Ciui

În Parohia Năsăud I a avut loc întrunirea cercului pastoral ,,Năsăud” format din preoţii slujitori ai bisericilor din oraş şi din cartierele aparţinătoare Năsăudului precum şi cei din comunele aşezate în vecinătatea oraşului. La acest eveniment au participat alături de preoţii Florin Rusu şi Greabu Lucian - slujitori în biserica năsăudeană - alţi 12 preoţi. Astfel, de la ora 18, soborul preoţilor prezenţi au săvârşit Sfânta Taină a Maslului în Biserica parohială cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din centrul Năsăudului în prezenţa unui număr foarte mare de credincioşi.
În cadrul serii duhovniceşti, după încheierea Sfântului Maslu, s-a vorbit despre pregătirea pentru Postul Sfintelor Paşti, în acest sens, părintele Ionel Motofelea de la Parohia Cepari rostind un cuvânt de învăţătură. Momentul de bucurie duhovnicească a fost bine venit în rândul credincioşilor parohiei Năsăud I dar şi pentru cei din celelalte parohii năsăudene, prezenţa numeroasă a credincioşilor fiind mărturie a dragostei şi frăţietăţii năsăudenilor mărturisite prin trăirea împreună a unui astfel de moment. Totodată, întruirea cercului misionar-pastoral ,,Năsăud” îşi arată roadele sale prin sensibilizarea inimilor credincioşilor prezenţi şi prin motivarea acestora în efortul de a urca neîncetat pe treptele desăvârşirii în perioada postului ce va urma. De asemenea, bucuria intâlnirii şi a rugăciunii a fost împărtăşită şi de preoţii prezenţi, aceasta fiind cea de-a doua intrunire din anul 2013.
Cercul pastoral-misionar ,,Năsăud” se întruneşte o dată pe lună prin rotaţie în fiecare din parohiile aparţinătoare, coordonatorul activităţii pastorale fiind părintele Ovidiu Sermeşan. Biserica cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae”, recunoscută de credincioşii năsăudeni ca şi ,,Biserica din centru” datează din anul 1893, de atunci şi până în prezent edificiul slujind ca biserică parohială. În anul 1993, după lucrări ample de reparaţii, a avut loc resfinţirea bisericii, la evenimentul de atunci participând vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Bartolomeu al Clujului din vremea aceea împreună cu ,,adormitul întru fericire” Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Din trecutul recent al bisericii evidenţiem slujba de resfinţire a altarului săvârşită în anul 2011 de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei în urma unor lucrări de reparaţii efectuate. Prin sârguinţa celor doi preoţi slujitori, Florin Rusu şi Greabu Lucian, în această biserică se săvârşeşte Sfânta Liturghie zilnic, biserica bucurându-se de un număr mare de credincioşi care-i trec pragul pentru rugăciune în fiecare zi a săptămânii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5