În prag de sărbătoare vine Moş Crăciun

Asociaţia Orfanii 2003, prin programul „Sprijin pentru viaţa de zi cu zi”, organizaţie nonguvernamentală, punct de lucru Bistriţa, a adus o rază de speranţă prin venirea lui Moş Crăciun şi la Grădiniţa Telciu din jud. Bistriţa-Năsăud, constând în acordarea unor jucării în valoare totală de aproximativ 1700 lei. Invitatul de onoare al activităţii a fost domnul primar Sever Mureşan, care a fost încântat de iniţiativa organizaţiei. Darurile au fost împărţite de personalul Asociaţiei orfanii 2003, fiind primiţi de copii cu cântece şi poezii despre Moş Crăciun. Pe această cale, membrii Asociaţiei Orfanii 2003 doresc să mulţumească tuturor persoanelor care s-au implicat în activităţile umanitare iniţiate şi au dat o mână de ajutor pentru împlinirea unor vise îndepărtate pentru mulţi copii şi familii care se află în imposibilitatea de a depăşi anumite situaţii. Din păcate, în România, dreptul la un zâmbet, dreptul la educaţie, precum şi dreptul la sănătate sunt stopate uneori de sărăcie şi de grija zilei de mâine. „Nu te costă mult, dăruieşte un zâmbet” – sub egida acestui îndemn, Asociaţia Orfanii 2003 a adus un zâmbet de fericire pe faţa unor copii greu încercaţi de soartă.

Naşterea Domnului să umple casele şi sufletul de bucurie, iar colindele ce răsună în Ajun să deschidă inima tuturor românilor spre un nou început.

Livia Zmaranda, asistent social

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5