Pr. Vasile Beni: Să-i acceptăm și să-i ajutăm pe cei ce sunt în necaz

  Să ne gândim, dacă eu aş fi în locul lui

Un tânăr fusese în războiul din Vietnam, unde luptase aproape trei ani de zile. Într-un final s-a întors în America şi şi-a sunat părinţii la telefon.

- Mamă, tată, mă întorc acasă, dar vreau să vă cer o favoare. Am un prieten foarte bun şi aş vrea să îl aduc acasă cu mine……….

Cum să aduci acasă un om cu handicap ca el, asta înseamnă o povară…….Lasă-l în pace şi vino acasă. O să-şi găsească el unde să stea……….                       

        Textul Evangheliei la Duminica 15-a după Rusalii: “În vremea aceea s-a apropiat un învăţător de lege şi, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învăţătorule, care poruncă este mai mare în lege? Iar Iisus i-a răspuns: să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este întâia şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea acesteia, este: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată legea şi proorocii. Şi, fiind adunaţi fariseii, i-a întrebat Iisus zicând: ce vi se pare vouă despre Hristos? Al cui fiu este? Şi ei I-au răspuns: al lui David. El i-a întrebat iarăşi, cum atunci David, cu duhul, Îl numeşte pe El Domn, când zice: zis-a Domnul Domnului Meu: şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. Deci, dacă David Îl numeşte pe El Domn, cum este fiu al Lui? Dar nimeni nu putea să-I răspundă o vorbă şi nici n-a mai îndrăznit cineva, din ziua aceea, să-L mai întrebe pe El ceva” (Ev. Matei 22, 35-46).

Dragii noștri credincioși!

Viaţa lui Iisus a fost o istorie de iubire care nu se termină niciodată. De la naştere şi până la moartea şi învierea Sa, El nu a vorbit decât despre iertare, pace, despre dreptate, iubire şi despre milă.

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, care este supranumit și „apostolul iubirii”, zice: „Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi unul pe altul să vă iubiți. Întru aceasta vă vor cunoaşte toţi, că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13,34-35). „Iubiților, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4, 18).

Prin aceste cuvinte trebuie să înţelegem că între Mântuitorul şi ucenicii Săi s-a realizat o legătură nouă, nu prin Lege, ci prin iubire. Și, aşa cum Hristos i-a iubit pe ucenicii Săi, tot astfel ne iubeşte şi pe noi, aşa cum lor le-a poruncit să se iubească, tot astfel şi nouă ne cere să ne iubim aproapele.

Apostolul al treilea care se citește la slujba Sfântului Maslu ne învață despre dragostea pe care trebuie să o purtăm și să i-o acordăm aproapelui nostru: ,,De-aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată”(I Corinteni 13,1-8).

Părintele Teofil Părăian, reflectând la sprijinul pe care trebuie să-l oferim celor care sunt în nevoie sau suferință, spunea: “Principiul creștin ar fi să te gândești nu la ce poate face omul pentru tine, ci la ce poți face tu pentru el".

Ne e atât de uşor să îi acceptăm şi să îi iubim pe cei care sunt fără probleme, dar nu ne pasă de cei care au necazuri şi pe care nimeni nu-i bagă în seamă. Dacă am avea conştiinţa că, respingând pe cei lipsiţi de ajutor, noi înşine ne depărtăm de părinţii sau fraţii noştri, modul în care privim viaţa ar fi altul.

Un tânăr fusese în războiul din Vietnam (1955-1975), unde luptase aproape trei ani de zile. Într-un final s-a întors în America şi şi-a sunat părinţii la telefon.      

- Mamă, tată, mă întorc acasă, dar vreau să vă cer o favoare. Am un prieten foarte bun şi aş vrea să îl aduc acasă cu mine.

- Sigur, ne-ar face mare plăcere să îl cunoaştem, au spus părinţii.

- Mai e ceva ce ar trebui să ştiţi despre el; în timpul războiului a fost rănit foarte rău. A călcat pe o mină şi explozia l-a lăsat fără o mână şi un picior. Nu are unde să se ducă şi vreau să vină să stea cu voi acasă.

- Ne pare rău să auzim asta, fiule. Poate rezolvăm cumva să îi găsim unde să stea.

- Nu, vreau să stea împreună cu noi acasă.

- Fiule, îi răspunde tatăl, nu-ţi dai seama despre ce vorbeşti. Un om handicapat ca el înseamnă o povară foarte mare. Avem şi noi vieţile noastre de trăit. Ce sens are să ne încărcăm viaţa cu unul ca el? Lasă-l în pace şi vino acasă. O să-şi găsească el unde să stea.

În acel moment, fiul a închis telefonul brusc. Părinţii n-au mai auzit nimic de el de atunci. După câteva zile, au primit un telefon de la Poliţie care îi anunţa că fiul lor a murit. Erau chemaţi să identifice trupul. Părinţii înmărmuriţi au ajuns repede la morgă şi acolo au descoperit că, într-adevăr, fiul lor era cel care murise. De asemenea, au mai descoperit un lucru. Băiatul lor avea doar o mână şi un picior!

Niciunul dintre noi nu știm ce ne aduce ziua de mâine, de aceea să-i acceptăm și să-i ajutăm pe cei ce au nevoie de ajutorul nostru.

În acest sens Sfântul Serafim de Sarov, știind că viața fiecăruia este presărată cu bucurii dar și cu necazuri, ne îndeamnă: “Sfânta Biserică se roagă ca toate acestea (bunurile pământeşti) să ne fie dăruite de Domnul Dumnezeu şi, deşi necazurile, strâmtorările şi feluritele nevoi sunt nelipsite din viaţa noastră de pe pământ, totuşi Domnul Dumnezeu nici nu a dorit şi nici nu doreşte ca noi să avem parte doar de necazuri şi împotriviri. De aceea, El ne porunceşte prin Apostolii Săi: “Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos" (Galateni 6, 2).

Pr. Vasile Beni