Pr. Vasile Beni: Roagă-te şi crede, Cel ce toate vede, nu te va lăsa!

                                                                                                                                                         Un băiat şi tatăl său traversau de mână un pod. Tatăl era cam speriat, aşa că i-a zis fiului: Dragul meu, te rog, ţine-mă de mână, pentru că nu vreau să cazi în râu. Copilul i-a răspuns atunci:                                              -Nu tată. Ţine-mă tu strâns de mână!                                                       - Care este diferenţa întreabă tatăl nedumerit!                                               - Este o diferenţă foarte mare, a răspuns copilul.                                    -Dacă te ţin de mână şi ceva se întâmplă, posibil că îţi voi da drumul. Dar dacă mă ţii tu de mână şi se întâmplă ceva, ştiu sigur că, indiferent ce ar fi, nu îmi vei da drumul niciodată. 

      Textul Evangheliei la duminica a patra din Postul Mare: „În vremea aceea, a venit un om la Iisus, zicându-I: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi, oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Atunci Iisus, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Dar duhul, văzându-L pe Iisus, îndată l-a zguduit pe copil, iar acesta, căzând la pământ, se tăvălea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl copilului: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar, dacă poţi să faci ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. Iar Iisus i-a zis: Dacă poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată, strigând, tatăl copilului a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele! Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el! Şi, răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare. După ce a intrat Iisus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de diavoli cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post. Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, iar după ce-L vor omorî, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe” (Marcu 9, 17-32).

                        Dragii noştri credincioşi!

        Părintele Dumitru Stăniloae spunea că orice copil care apare pe lume este un dar a lui Dumnezeu şi, ca atare, o minune. Sfinţii Părinţi spun că pruncii, după ce ies din apa Sfântului Botez, sunt cele mai scumpe fiinţe. Limba omenească este prea săracă în cuvinte pentru a spune ce este copilul. Totuşi, am putea spune că este cea mai de preţ comoară, iar părinţii sunt paznicii acestei comori. Copiii sunt sămânţa omului viitor care se ascunde îl el, sâmburele în care se ascunde nădejdea părinţilor, precum în ghinda ce zace în pământ stă ascuns stejarul de mâine. Copiii sunt templul lui Dumnezeu, în fiecare copil vedem chipul lui Dumnezeu.

       Cât de nefericiţi sunt părinţii care au copii bolnavi, pentru că ei suferă alături de ei, ba mai mult, pentru că împletesc dragostea cu durerea. Cine a alergat cu copilul bolnav în braţe pe străzi cerând ajutor spre a fi dus cât mai repede la spital poate să înţeleagă mai uşor starea sufletească a tatălui din Evanghelie care i-a cerut Mântuitorului să-i vindece copilul.

              Sfânta Scriptură ne oferă câteva exemple de părinţi care aveau copiii bolnavi şi care, datorită rugăciunii şi credinţei, s-au vindecat. O caracteristică comună a acestor părinţi e că ei nu se dau bătuţi.

      Tatăl din relatarea evanghelică a acestei duminici, îl aduse pe copil la ucenicii Mântuitorului cărora Iisus le-a dat putere să scoată demonii, dar aceştia nu au putut face nimic. Atunci tatăl a venit la Iisus, i-a spus necazul, iar Iisus i-a vindecat fiul.

      Un alt exemplu e femeia cananeancă care strigă către Iisus: „Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de un demon! Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela”.

    Niciunul dintre părinţi nu era un sfânt. Ceea ce aveau în comun era iubirea de copii, iubire care nu voia să se dea bătută. Această iubire i-a făcut să îngenuncheze înaintea Fiului lui Dumnezeu şi să-şi mărturisească nedesăvârşirile.

      Am putea învăţa că părinţii trebuie să le vorbească copiilor despre Dumnezeu, dar şi că trebuie să vorbească şi cu Dumnezeu despre copiii lor întrucât fiecare copil şi fiecare părinte sunt unici. Să nu uităm că Dumnezeu lucrează atunci când ne rugăm stăruitor.

       Evanghelia ne descrie cum tatăl caută soluţii, aleargă într-o parte şi în alta este preocupat de viaţa copilului său şi, chiar dacă întâmpină greutăţi, nu-şi pierde speranţa. Pentru că, atunci când nu mai există nicio speranţă mai există totuşi una şi aceasta este la Dumnezeu.

            Sfântul Ioan Scărarul. Tot în această duminică, Biserica face pomenirea sfântului Ioan Scărarul, care a scris cartea „Scara Paradisului”, în care viaţa duhovnicească este înfăţişată ca un urcuş anevoios, ca o luptă pentru înlăturarea patimilor şi pentru câştigarea virtuţilor necesare mântuirii sufletului şi unirii cu Hristos.
     Sfântul Ioan Scărarul vorbind despre rugăciune spunea: „Rugăciunea ține lumea, este izvorul virtuţilor, hrana sufletului şi luminarea minţii, înlăturarea deznădejdii și risipirea întristării”,  este mijlocul cel mai potrivit pentru a intra în legătură cu Dumnezeu, de aceea Mântuitorul ne îndeamnă: „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide, pentru că cel care cere primeşte, cel care caută află şi cel care bate i se deschide”. Prin urmare în glas de priceasnă închei:

Roagă-te şi crede / Cel ce toate vede / Nu te va lăsa!

Când te afli-n valuri grele, / Nu cârti, şi nu uita,
Cel ce-a liniştit furtuna, / Ştie de-ncercarea ta.
Când îţi mor fiinţe scumpe, / Nu te pierde, nu uita,
Cel ce morţii înviază / Ştie de durerea ta.

Când îţi vezi pierduţi copii, / Crede încă, nu uita,
Cel ce pe pierduţi îi află, / Ştie rugăciunea ta.
Când te afli-n vremi de lipsă, / Ai nădejde, nu uita,
Cel ce pâinea înmulţeşte, / Ştie îngrijorarea ta.

Când te afli în durere, / Nalţă capul, nu uita,
Dumnezeu cel viu şi tare / Va grăbi scăparea ta.
Amin.

Pr. Vasile Beni

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5