Pr. Vasile Beni: Întâmpinarea Domnului - Semnificaţia istorică și liturgică

      „În vremea aceea au adus părinții pe Iisus Pruncul la Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Domnului, ca «orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului», și ca să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, «o pereche de turturele sau doi pui de porumbel». Și, iată, era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acesta era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, iar Duhul Sfânt era asupra sa. Lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Și, din îndemnul Duhului, a venit la templu; iar când părinții au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, Simeon L-a primit în brațele sale și a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif și Mama Pruncului se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Și i-a binecuvântat Simeon și a zis către Maria, Mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri, iar prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi. Și era și Ana prorocița, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer, ajunsă la adânci bătrâneți și care trăise cu bărbatul ei șapte ani de la fecioria sa; ea era văduvă, în vârstă de 84 de ani, și nu se depărta de templu, slujind noap­tea și ziua, în post și în rugăciuni. Și venind și ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor ce așteptau mântuirea în Ierusalim. După ce au săvârșit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. Iar Copilul creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra Lui” (Luca 2,22-40).

                            Dragii noştri credincioşi!

         Ziua de 2 februarie a fiecărui an este înscrisă în calendarul nostru creștin ca fiind sărbătoarea Întâmpinării Domnului care este unul din cele douăsprezece Praznice Împărătești. 

  Evanghelia care se citește la Sfânta Liturghie ne descrie în linii mari importanța acestei sărbători. E bine de ştiut că pe lângă cele 10 porunci pe care Dumnezeu le-a dat poporului evreu este și aceea ca întâiul-născut de parte bărbătească trebuia răscumpărat la 40 de zile la Templu cu prețul de 15 sicli, iar pentru cei mai săraci cu doi pui de porumbel. 

A doua Lege prevedea ca la 40 de zile după Naștere femeia trebuia să se prezinte la Templu cu o jertfă pentru curățire. Așadar, sărbătoarea de astăzi le cuprinde sau le împlinește pe amândouă aceste Legi ocazie cu care Iisus Hristos este descoperit ca fiind Fiul lui Dumnezeu de către dreptul Simeon.

Mărturia pe care a dus-o Dreptul Simeon la templu este o confirmare a realităţii credinţei noastre. Îl putem considera pe Dreptul Simeon ca unul dintre cei care a confirmat naşterea şi divinitatea Pruncului Iisus. Această confirmare s-a întărit în râul Iordan, apoi prin mărturia adusă de atâţia oameni tămăduiţi, şi, în cele din urmă, prin mărturia Sfântului Apostol Petru, făcută în numele tuturor Apostolilor.

        Semnificaţia istorică a acestei sărbători. Regele Ptolomeu Filadelful al Egiptului a dorit să se traducă Sfânta Scriptură din limba ebraică în limba greacă, pentru vestita bibliotecă din Alexandria, spre a avea scrierile Vechiului Testament alături de operele importante ale acelor vremi. Pentru aceasta i-a cerut arhiereului Eliazar să-i trimită 72 de oameni cunoscători ai limbii greceşti, pe care îi rânduieşte să lucreze pe o insulă, fiecare separat. Învăţaţii au terminat traducerea în 72 de zile. Printre ei se afla şi dreptul Simeon care, atunci când a ajuns cu traducerea în cartea profetului Isaia – unde în capitolul 7,14 se spune: „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel – care se tâlcuieşte – cu noi este Dumnezeu” a înlocuit cuvântul „Fecioară” cu „femeie tânără” pentru că nu-i venea să creadă că o fecioară va naşte pe Fiul lui Dumnezeu.

     Atunci, un înger i se arată şi îi spune să scrie textul integral, înştiinţându-l pe dreptul Simeon că nu va muri și va trăi până ce va vedea împlinirea acestei neobişnuite proorocii. Când la plinirea vremii, Mântuitorul se întrupează în Fecioara Maria, arhanghelul este cel care o vesteşte, spunându-i că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. După ce pruncul s-a născut, la vârsta de 8 zile, a fost tăiat împrejur şi i s-a pus numele de Iisus, iar la 40 de zile de la naşterea Sa, a fost dus la Templu pentru a fi răscumpărat, potrivit rânduielilor legii. 

Acum este momentul în care bătrânul Simeon, la templu fiind, luminat de Dumnezeu, ia pruncul pe braţele sale şi rosteşte frumoasa rugăciune pe care o auzim de fiecare dată la slujba vecerniei: „Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne după cuvântul Tău în pace, căci văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel”.  

     Semnificația Liturgică. Întâmpinarea Domnului sau aducerea Lui la Biserică a rămas ca pildă și la noi, ca îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserică, la patruzeci de zile după naștere, pentru molifta de curățirea lor şi închinarea pruncilor la sfintele icoane.

Mama și pruncul închipuie în acest moment pe Maica Domnului cu Iisus în brațe în templul din Ierusalim. În rugăciunile rostite de preot se amintește despre împlinirea zilelor „curățirii” femeii lăuze, fapt pentru care se cere dezlegare, dar se face și cuvenita referire la împărtășirea mamei cu Sfintele Taine. 

Dacă bătrânul Simeon a avut bucuria de a-L ţine în braţele Sale pe Fiul lui Dumnezeu, cu atât mai mult noi, creştinii, putem să-L primim pe Hristos în fiinţa noastră şi să-L purtăm cu noi nu numai câteva clipe ci o veşnicie întreagă. Prin Taina sfintei Împărtăşanii, prin împlinirea poruncilor şi a lecturii din cărţile sfinte. Fiecare dintre noi putem deveni purtători de Hristos,  aşa cum sfântul Ignatie Teoforul zicea: „Mă numesc Teofor pentru că port pe Hristos în suflet”.

     Să căutăm ca fiecare dintre noi să-l întâmpinăm pe Domnul să-l primim în sufletul nostru și să-l ducem în casa, familia și societatea în care trăim. Amin.

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5