Pr. Maxim Morariu: Gânduri de peste Ocean, la Praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Iubiții mei,

Praznicul de astăzi poartă în el o puternică încărcătură duhovnicească. E, în fapt, o comemorare. A unui eveniment trist. A unei ucideri mișelești. A triumfului, aparent, ce-i drept, al nedreptății asupra verticalității și justiției. Și o invitație la meditație. La reconsiderarea vieții, înțelegerea efemerității ei și prioritizarea valorilor.

Ioan Botezătorul a fost, precum zic Sfinții Părinți, cel mai mare bărbat născut din femeie. A dus o viață marcată de un ascetism aparte. Una în care faptul de a trăi în armonie cu natura a reprezentat o adevărată prioritate. A fost un autodidact. Educat probabil de către Sfânta Elisabeta până la momentul trecerii ei la Domnul, s-a adăpat apoi din bucuria întâlnirii și a dialogului cu Dumnezeu în rugăciune. A fost un predicator deosebit. Unul care nu s-a pierdut în exerciții retorice, ci a vorbit simplu și pe înțeles. La inima auditoriului. Cu exemple concrete și ancorat în realități. „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor!”. Aceasta va fi evanghelia lui. Scurtă și la obiect. Nu se va lăsa furat de mirajul popularității și nu va uita niciodată că adevărata lui măreție rezidă în faptul de a-l precede pe Cel ce va să vină. Întrebat de către unii dintre ascultători ce să facă, va dezvolta și o morală a acestor învățăminte. Una clară și bine articulată. În care nu există răgaz pentru răstălmăciri, ori cine știe ce merticuri păcătoase! Pocăința e o stare a sufletului. Se manifestă prin transfigurarea interioară, dar și prin acte externe, de milostivire.

Proorocul va fi și cel care se va baza pe principii clare. Cele ale Legii dumnezeiești. Ele nu-l vor lăsa să se prefacă a nu vedea păcatul regelui Irod. Unul mare. Al incestului. Ca atare, fără a se sinchisi prea mult de realități sociale care ar putea aduce cu ele consecințe nefericite, va critica public actul nefericit al acestuia de a trăi cu sora fratelui său în repetate rânduri. Atitudinea nu-l va înfuria atât de mult pe regișorul Iudeii, tolerat de romani întrucât era văzut ca un factor de stabilitate în teritoriu și drept un facilitator al comunicării la nivel local, cât pe soția lui. Aniversarea cârmuitorului va constitui pentru dânsa prilejul de a-și înfăptui gândul mârșav de a-l da la moarte. Dansul Salomeei va înfierbânta inima conducătorului vremelnic. Va promite, drept răsplată, în fața întregului auditoriu, orice. Când va auzi solicitarea, va fi deja prea târziu să dea înapoi. Ca atare, se va conforma. Sfântul Ioan își va pecetlui astfel cu martiriul statutul de om vertical. Ceilalți, însă, își vor mânji sufletele în sânge nevoinovat. Lumea își va aminti, de atunci, an de an, la sfârșitul lunii august, tristul eveniment. Spre a fi invitată la a înțelege că există principii care nu se negociază. Și că, în ciuda aparențelor, răul e tot rău și nu va birui niciodată. Peste imaginea și gloria efemeră a protagoniștilor negativi ai evenimentului s-a așternut, la scurt timp după eveniment, praful. Tot ce a mai rămas să mărturisească despre viața lor, e această odioasă crimă. În paralel, Botezătorul și-a înveșmântat existența întru eternitate. Și-a reușit să pătrundă în inimile oamenilor, unde vorbește deja de vreme îndelungată.

Iubiții mei,

Privind înspre cel martirizat astăzi, suntem chemați să înțelegem câteva lucruri esențiale. De exemplu: că bucuria vieții e dată de lucruri simple și de curăția în care e trăită aceasta. Să medităm asupra faptului că există valori care nu-s negociabile cu niciun chip. Și să-nvățăm să gândim pe termen lung. Cu ochii sufletului larg deschiși înspre eternitate, aidoma Sfântului Ioan. Îndrăzniți!