Pr. dr. Maxim Morariu: Gânduri de dincolo de ocean la Praznicul Nașterii Domnului

Iubiții mei,

S-a scris atât de mult despre Praznicul Nașterii Domnului, încât oricine se încumetă a mai adăuga un rând trebuie, dacă este de bună credință, să se întrebe dacă acest demers mai folosește la ceva. Și totuși, am decis a vă pune la suflet câteva modeste rânduri. Apăsat de dorul pe care depărtarea geografică știe să-l arunce peste suflete. Unul descris atât de frumos în textele unora dintre colinde, ori în scrisori pastorale precum cele ale părintelui meu de suflet, Preasfințitul Macarie al Europei de Nord.

N-am de gând să vă pun la suflet chestiuni de teologie profundă. Nu de lucruri complicate aveți nevoie. Unora dintre dumneavoastră v-or fi picat de bună seamă, destul de greu la stomac, mâncărurile noastre tradiționale, la momentul lecturii acestor paupere cuvinte. Nu-i scopul meu să faceți vreo indigestie sufletească, Doamne ferește! Vreau însă să vă împărtășesc bucuria unei descoperiri minunate. Aceea a faptului că, în ieslea Betleemului astăzi s-a născut Hristos. Că lumea, care aștepta îndeplinirea unor promisiuni mărețe le vede astăzi aduse la înfăptuire. Că peste zările ei se așterne o puternică lumină care învăluie în pace și în bucurie. Una care vine acompaniată de coruri de îngeri slavoslovind.

Să strig înspre sufletele voastre, apăsând pe fiecare silabă: s-a născut Mesia! Orice v-ar spune lumea în care trăiți, El e în centrul evenimentului Crăciunului. Oricât de mult v-ați concentra pe alte detalii, nu uitați esențialul. Fără Hristos, zilele acestea sunt cel mult momente de odihnă. De concediu. În care odihnim trudite oase, spre a ne întoarce apoi pe tarlaua în care devenim iarăși sclavi. Cu El, sunt momente de deplină bucurie. Clipe care ne dau puterea să mai răzbim un an. Și încă unul, și încă unul... Și tot așa. Privind spre o Eternitate care nu-i altceva decât mutarea întru veșnicie cu Domnul. Dobândirea calității de co-locatar al Său.

 

Iubiții mei,

Cu ani în urmă, Mitropolitul Bartolomeu sublinia într-o predică din această perioadă un lucru definitoriu pentru cultura românească. Arăta că, în vreme ce alte neamuri își cântă colindele sub brad, noi suntem chemați a le împărtăși pe la pragurile gospodarilor. De ce? E simplu. Pentru că neamul nostru a înțeles că nu poți trăi la maxim o bucurie care nu-i împărtășită. Nu poți fi cu adevărat creștin, dacă nu ești Apostol. Prin faptul de a colinda ne-nscriem și noi, chiar dacă pentru o scurtă perioadă, în ceata acelor bărbați vrednici. Nu-i puțin lucru! Tocmai de aceea, conștienți de relevanța de-a dreptul sacerdotală, aș zice, a faptului de a colinda, strămoșii noștri au ales cu grijă cuvintele pe care le-au inserat în versuri. De aceea, colindele de altă dată nu puteau fi altcum decât cu mesaj creștin. Vizitați-le. Redescoperiți-le. Cu conștiința că Domnul însuși zâmbește bucuros când vă aude cântându-le. Așa cum e fericit de fiecare dată atunci când, plecați pe genunchi de suflet, ori de carne și oase, aduceți înaintea Sa mulțumiri, ori gânduri frumoase despre alții.

Dacă vom conștientiza cu adevărat aceste dimensiuni esențiale ale Sărbătorii în care intrăm, anume că în centrul ei se găsește Nașterea lui Hristos și că fiecare dintre noi suntem chemați să devenim Apostoli colindând, toate celelalte vor căpăta noi sensuri și vor fi trăite plenar! Îndrăzniți!

Sărbători fericite tuturor! Vă îmbrățișează cu inima de dincolo de baltă, al dumneavoastră, același,

Maxim Morariu

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5