Povestea designerului bistrițean Robert Herineanu. De la handbal, la grafică publicitară: Fiți curioși, citiți, urmați-vă pasiunile!

Robert Herineanu, la cei 29 de ani, este un bistrițean ce a reușit într-un domeniu în care creativitatea și originalitatea sunt esențiale. Vorbim despre grafica publicitară, identitatea de brand, packaging și web-design. Robert Herineanu este cel care a creat identitatea vizuală pentru Festivalul Internațional de Film de la Bistrița – FYIFF. S-a stabilit la București, are clienți din țară și străinătate, însă drumul parcurs până aici e unul extrem de interesant, de aceea poate constitui un model pentru generația sa, cu propriile căutări, ambiții, încercări, eșecuri și, finalmente, reușite.

         Reporter: Ai finalizat studiile liceale la Bistrița, la Arte?

Robert Herineanu: La Bistrița am absolvit liceul, dar nu la Arte, ci la Liceul cu Program Sportiv. Am făcut handbal de performanță, cu soții Berbecari, diriginte mi-a fost Horațiu Pașca. A fost o alegere bună, pentru că, deși nu m-au ajutat ulterior cunoștințele asimilate la această specializare, am avut parte de niște sfaturi de viață extraordinare de la profesorii mei. În primul rând, să ne căutăm drumul nostru, să spunem adevărul, să nu renunțăm, să ne asumăm răspunderea. Chiar vreau să îi mulțumesc dirigintelui meu, Horațiu Pașca, pentru tot ceea ce ne-a spus în anii aceia. A contat mult!

Rep.: De unde această trecere de la sport spre un domeniu complet diferit?

Robert Herineanu: În primul rând, pe final de liceu n-am accidentat și nu am mai putut juca handbal. Astfel că am vrut să merg la Medicină, asta-mi plăcea foarte mult. Pentru facultatea asta, aveam nevoie de pregătire şi nu am vrut să-mi pun mama la cheltuială, să nu pun o presiune financiară pe ea, mai ales că ne creștea singură.

Rep.: Și atunci, ce ai făcut? Aveai 18-19 ani...

       R.H.: Am vrut să-mi iau viaţa în propriile mâini, pentru că, dacă voiam să ies cu o fată la un suc trebuia să am banii mei şi să-mi fac viaţa aşa cum trebuia să mi-o fac. Prima dată m-am angajat la Leoni şi câteva luni am lucrat la fabrică.

         Între timp am fost şi voluntar la Ambulanţă şi am început școala postliceală de asistent medical. Pe urmă, un om mai experimentat decât mine mi-a spus că sunt prea tânăr şi prea carismatic să lucrez acolo şi mi-a recomandat să merg să lucrez într-un loc mai tineresc şi mai jovial. M-am angajat la un bar, ca ospătar, timp de 10 ani, la Bistriţa şi la Cluj. După zece ani mi-am dat demisia. Eram deja la Cluj. Era aproape de ziua mea de naştere, iar colegii de la bar strângeau bani – aşa se obişnuia la fiecare zi de naştere. Era acolo un coleg care m-a văzut că desenez în timpul liber şi mi-a făcut cadou o tabletă de grafică mică care se conectează la calculator să poţi desena pe el.

Rep.: A fost începutul...sau doar un alt pas?

R. H.: Un alt pas, cred. Când mi-am dat demisia de la bar, m-am angajat la call-center. Acolo aveam mult timp liber, mă uitam pe youtube, pe Netflix. Şi, din nou, un alt om mai deştept decât mine m-a întrebat de ce nu investesc în acest timp liber pe care-l am la lucru, în loc să mă uit la “mizerii”, şi să fac ceva pentru mine, să investesc în mine, să fac nişte cursuri, să urmăresc tutoriale. Şi tocmai asta am scris: Cum să fac bani cu o tabletă grafică? Am văzut că se poate desena pe ea, cum să o folosesc, am învăţat programele în care să lucrez şi, în timp ce eram angajat dincolo, mă documentam în acest domeniu. Aproape trei ani la lucrat la call center, mi-am mai luat un loc de muncă ca barman şi, în acest timp, mai făceam şi design. Încet-încet, evoluând, am văzut că vin bani mai mulţi. Colaboram cu baruri, restaurante, le mai modificam meniuri, una-alta, adică proiecte micuţe, dar care-mi arătau că se poate şi că este loc pe acest drum şi pentru mine. Pe urmă m-am orientat către un loc de muncă în design. Primele joburi au fost un eşec total pentru că acest loc de muncă nu este foarte apreciat, nimeni nu-i vede valoarea până când nu dă cu capul. Şi primul pe care l-au dat afară era graphic designerul, pentru că de el credeau că te poți dispensa!

Rep.: Atunci te-ai gândit să continui pe cont propiu?

R.H.:   Am încercat prin Cluj, iar în timpul pandemiei, în 2020, am făcut şi un curs de specialitate ca să am o diplomă, o recertificare, cu o firmă din Bucureşti. Între timp m-am căsătorit şi, încet-încet, din vorbă-n vorbă, au început să mă recomande alţii şi am început munca şi am tot muncit. Dar, aşa cum e această muncă de freelancer, când ai, când n-a. Într-o perioadă când n-am avut de muncă şi n-am avut bani, am luat decizia să mă reangajez într-o cafenea, în Cluj, nu neapărat ca să fiu cel mai bun barman, dar ci să mai las o carte de vizită, să mai las un sticker. Am fost contactat de două studiouri de graphic design din Cluj, am acceptat una dintre ele, mi-am dat demisia de la bar. Am lucrat trei luni, după care mi-am dat seama că pot face acest lucru şi singur şi că nu are niciun rost să stau şi să-mi pierd timpul pe drum şi să neglijez clienţii pe care-i am şi să-mi fac o imagine nu tocmai bună.

Sunt pe cont propriu de aproape un an şi jumătate şi e bine.  E un avans foarte puternic. În această perioadă chiar am colaborat cu foarte multe firme, am făcut identităţi vizuale pentru conferinţe de fotografi pentru aproape 200 de persoane în Cluj, am făcut brandinguri pentru festivalul de film, adică sunt proiecte. Sunt un începător cu experienţă, pentru că eşti începător atâta timp cât ai ce învăţa, chiar dacă eşti de 20 de ani în domeniu, dar contează câtă experienţă faci în timp. Poate că unul care lucrează de zece ani nu are experienţa pe care o am eu. Am reuşit să fac foarte multe identităţi vizuale, să lucrez pentru foarte mulţi clienţi importanţi ca să capăt experienţa pe care o am.

       Rep: Cum a venit  decizia de a pleca la Bucureşti?  

R.H.:    Am plecat la Bucureşti în acest an. Am luat hotărârea pur și simplu şi am plecat. Soţia a fost de acord pentru că mergea la firma ei, în Cluj era doar o filială, doar şi-a relocat locul de muncă, iar eu pot lucra de oriunde.

        Rep.:  Sunt alte oportunităţi la Bucureşti?

         R. H.: Da, exact. Sunt multe oportunități, în toate domeniile. Bucureștiul e un oraș pentru toate buzunarele, cu chirii mai ieftine ca la Cluj, cu transport mai ieftin, cu modalități de petrecere a timpului liber pentru toate gusturile.

         Rep.: Dacă nu-ţi place ce vrea un client, ce idei are, colaborezi sau nu? Banii fac totul în acest domeniu?

         R.H.: Nu-i fac. De ce să-mi complic viaţa? E vorba de chimie.  Atâta timp cât am o conexiune cu clientul şi e un proiect frumos care mă incită, îmi dă de lucru, îmi pune creierul să funcţioneze, atunci îi pot da „bice” să funcţioneze, indiferent de proiect. Nu contează. Am colaborat cu fotografi, cu festivalul de film, cu stand-up-eri, cu fabrici, cu firme care debitează metal, cu o firmă care are un aparat automat de cocktail-uri. Atâta timp cât am o conexiune cu omul, există chimie, atunci pot face orice. Am procesul meu de lucru, îl simt pe client foarte aproape de mine, îl ţin aproape de mine pentru că altfel nu se poate face. Adică, nu am de unde să ştiu ce-i place clientului dacă nu-mi spune.

         Rep: Cât durează să creezi o identitate?

       R.H.: Două-trei săptămâni, dar se realizează şi mai repede dacă trebuie mai repede, dar, cu un mod de lucru normal, cam două-trei săptămâni, o lună.

         Rep.: Cum îţi vine inspiraţia? Dacă n-ai inspiraţie, ce faci?

         R.H.: Deblochez. Creativitatea e foarte tabu. Pentru mine, creativitatea e în orice. Adică, în momentul în care am un proiect cu o fabrică care taie metal şi omul vrea un logo pentru fabrica lui, eu încep să mă documentez, să caut efectiv pe youtube, pe google. Mă documentez, mă uit pe proces. Orice găseşti pe net. Mă duc în oraş să văd cum sunt e tăiată tabla, cum sunt tăiate gardurile şi ajung acasă, îmi notez idei. Dorm, las ideile să se odihnească, să se sedimenteze, mai stau, a doua zi lucrez la altceva şi când mă apuc de proiect, fac a doua tură de cercetare, atunci îmi vin idei şi încep să notez, să schiţez, să desenez, să mă duc în tot feluri de zone. Pe urmă, ce simt eu că e mai bine, fac.

         Rep: Unde te vezi peste câţiva ani? Peste un an, peste doi?

        R.H.:  În România, nu am de gând să plec. Dacă vor străinii să colaboreze cu mine, atunci voi colabora din România cu ei. Am colaborat şi cu americani, şi cu englezi. Nu mă văd plecând din ţară, în general. Trebuie să fac cumva să se poată şi aici. Dacă eu reuşesc să colaborez cu clienţi internaţionali, mai bine plătesc chiria aici cu bugete de dincolo. Mi-aș dori să am propria agenție, să ajut cât mai mulți tineri ca să aibă de unde porni. Mă învârt și în jurul ideii de bucurie: bucuria clientului că a ieșit ce și-a dorit, bucuria mea, când văd un poster, un afiș, un pliant, ceva realizat de mine.

         Rep.: Ce-i sfătuiești pe tineri, pentru că sunt mulţi tineri debusolaţi care nu ştiu de unde să înceapă, nu-şi găsesc drumul, termină un liceu sau o facultate şi ajung într-un alt domeniu total diferit?

        R.H.: Să fie curioşi, să aibă pasiunile lor şi să le urmeze. Repet, să fie curioşi, să se documenteze, să citească, indiferent de domeniu, orice. Pentru că cititul e foarte bun. În primul rând, te face neprost, iar în al doilea rând, îţi deschide lumea, nu rămâi într-o „bulă”. Să călătorească în timpul liceului, a facultății, pentru a cunoaște, nu doar ca divertisment. Te ajută orice nouă experiență, evoluezi. Să iasă din zona lor de confort.

Rep.: Aș vrea să lămurim și tema Inteligenței Artificiale în domeniul tău. E un pericol sau un ajutor?

R.H.: Nu e niciun pericol. Clar poate fi un ajutor, mai ales că poate îți dă o idee, dar trebuie să o ajustezi, să o adaptezi. Nu poate înlocui omul, doar îl poate ajuta.

Rep.: Mulțumesc. Le spunem cititorilor că te pot descoperi pe facebook – Robert Herineanu, dar și pe pagina de web robertherineanu.com, pe Instagram și alte platforme. De ce nu, puteți deveni clienții lui.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5