Postul de radio SOMEȘ va emite de azi si pe frecvența 96,9 Mhz în județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Bihor!

Comunicat de presă

        Someș Media Grup prin  Radio SOMEȘ, singurul post de radio regional cu Tematica – Tradiție si folclor din Transilvania a obținut astăzi 09.01.2024 acordul CNA de cesionare a frecvenței SOCIAL FM. Astfel postul de radio SOMEȘ va emite începând de mâine si pe frecvența 96,9 Mhz în județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Bihor.

          Radio Someș emite din anul 2005 în Județul Bistrița-Năsăud pe frecvența 96,6 Mhz și în Județul Cluj pe 93,8 Mhz din 2015. Programele difuzate de către radio Someș sunt cele cu tematica folclorului autentic, a tradițiilor și culturii. Totodată în cadrul programelor ascultătorii pot urmării emisiuni sociale, politice, informative, administrative și divertisment.

         Directorul General al radio SOMEȘ, Traian Ogâgău a declarat în fața membrilor CNA: “Acordul pe care îl oferiti astazi Radio Someș ne onorează dar ne și responsabilizează, avem o datorie morală de a duce mai departe tradițiile și folclorul într-o lume care are tendința de a uita de lucrurile frumoase pe care ni le-au lăsat înaintașii noștri. Promitem tuturor ascultătorilor să nu ne abatem de la valorile noastre tradiționale și totodată radio SOMEȘ, va rămâne portavocea ascultătorilor noștri din comunitățile unde suntem ascultați”.

 

Cu respect,

Echipa Someș Media Grup

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5