Poeta Flavia Teoc, în ipostază de romancieră

Originară din Chiraleş, Flavia Teoc s-a născut în 1971, la Cluj-Napoca. A absolvit Facultatea de Istorie-Filozofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, secţia Filozofie. Debutează cu versuri în revista Steaua (1989). Colaborează cu versuri, proză, recenzii, interviuri, note de călătorie în Atheneum, Origini (SUA), Apostrof, Familia, Tribuna, Poesis, Transylvanian Review, Observator cultural, Nord literar, Mişcarea literară etc. A publicat 6 volume de versuri, 2 de interviuri şi unul de proză, acesta din urmă fiind tradus în limba engleză de Aura Teudean şi Robert Tribe.

Volumul Kyrie Lex, apărut de curând la Editura Cartea Românească, constituie debutul în roman al poetei Flavia Teoc. Un roman istoric şi de (ceea e mai nou se numeşte) ego-ficţiune.

„În anul 1068, istoria Transilvaniei se scria la Chiraleş, menţionează, printre altele, Ovidiu Pecican în rândurile de prezentare a romanului (coperta IV). În bătălia de pe dealul Cserhalom, pecenegii şi cumanii au fost înrfânţi definitiv, iar prinţul învingător a devenit Sfântul Ladislau. Cronica pictată de la Viena o aminteşte ca pe una dintre bătăliile cruciale ale Evului Mediu, iar poemul care i-a fost dedicat mai târziu Cserhalomul a fost numit piscul victoriei. Unde sunt şi ce făceau românii acelor veacuri? Unul dintre posibilele răspunsuri se află în această carte. Romanul prezintă scene de viaţă, cultură şi religie într-un tablou refăcut la aproape un mileniu de la aceste evenimente. La poalele Cserhalomului însă, Chiraleşul păstrează şi azi o aură de mister şi melancolie.”

O primă secvenţă a romanului: anul1068. Un grup de războinici pecenegi şi cumani, coduşi de Osul, este zdrobit de oastea regelui Salamon al Ungariei, bătălia de la Chiraleş fiind consemnată în toate analele Evului Mediu timpuriu, pictată şi lăudată în biserici medievale din Şirioara până în Szolnoc. O poveste relatată din perspectiva întâmplărilor şi discuţiilor din tabăra celor învinşi. Întâmplări şi discuţii care sunt pentru autoare tot atâtea pretexte pentru a sugera citiorului modul în care se trăia pe aceste meleaguri la început de mileniu I.

După aproape un alt mileniu, mai exact în anul 1984, a fost publicat un volum dedicat evenimentelor paranormale: „o apariţie luminoasă, care a vizitat satul (Chiraleş n.n.) numai atât cât să-l tulbure şi cât să-i împartă pe locuitori în două tabere: de-o parte nebunii şi de partea cealaltă oamenii cu scaun la cap” (p. 45). Despre acest fenomen, care a apărut exact pe locul sângroasei bătălii, mai mulţi martori oculari au făcut delaraţii aproape identice. Verdictul, la vremea respectivă: OZN-uri. Legând tragedia medievală de apariţia acestor stranii semnale luminoase, autoarea este tentată să acorde credit unei alte interpretări apărute în presă: „Numele de Chiraleş este un derivat fie al termenului Chiralesia (Doamne Miluieşte) care era în fapt strigătul de luptă al oastei ungare, ungurii fiind la acea vreme creştini de rit grec, fie al Cserhalomului, dealul pe care a avut loc bătălia” (p. 49).

Celălalt plan al cărţii, partea de ego ficţiune, se situează în România de după anul 2000. Autoarea vine în vacanţă la Chiraleş pentru a pregăti un examen „care nu suferă amânare.” „Pământul musteşte de sângele războinicilor ucişi, istoria se împleteşte cu legendele şi cu poveştile auzite în copilărie, vechi amintiri ies la suprafaţă din încăperile cele mai dosite ale memoriei.” Oamenii întâlniţi pe uliţele satului au aceleaşi trăsături fizice cu războinicii ucişi acum 1000 de ani. Apăsarea trecutului este uriaşă. Fiecare pas stârneşte emoţie şi teamă.

În pofida victoriei intrate în istoria ungurilor, rezultatul peste veacuri al înfruntării a fost altul. Osul şi camarazii săi, deşi au fost înfrânţi definitiv în lupta de la Chiraleş din 1068, sunt învingători la scara istoriei pentru că urmaşii lor au supravieţuit, continuîndu-şi existenţa pe aceleaşi meleaguri. Chiar dacă în marile cronici ale Evului mediu nimeni nu le-a găsit vreun merit deosebit, se pare că ei şi urmaşii lor au fost până la urmă marii învingători. Biruitau cei învinşi, cum ar spune cronicarul.

Romanul Kyrie Lex, inedit în ceea ce priveşte conţinutul şi construcţia, impecabil din punct de vedere stilistic, este plin de poezie şi idei, iar permanenta pendulare între întâmplările din 1068 şi stricta contemporaneitate (introducerea Internetului în Chiraleş, de exemplu) dă scrierii un aer de uşoară tristeţe.

Poetă înzestrată, Flavia Teoc oferă prin acest roman o incontestabilă dovadă a posibilităţilor sale narative. O prozatoare de mare perspectivă în literatura română „de ultimă oră”.

Ilie SĂSĂRMAN

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5