Peste 75% din ajutoarele alimentare europene au fost distribuite în Bistriţa-Năsăud

Derularea Programului Operaţional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, finanţat din fonduri europene, se apropie de final, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Programul a demarat în judeţul nostru în 22 iunie şi se va finaliza în a doua jumătate a lunii august, peste 72.000 de bistriţeni beneficiind de pachetele alimentare.
„La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, pentru 2015 a fost estimat un număr de 72.000 persoane care pot beneficia de acest program. Fiecare persoană primeşte câte două cutii, distribuţia la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale s-a făcut în patru tranşe. În momentul actual, s-a distribuit 75% din cantitatea alocată judeţului Bistriţa-Năsăud, 37 de primării au primit întreaga cantitate, iar în primele două săptămâni ale lunii august se va finaliza toată distribuţia. Grupul de lucru de la nivelul Instituţiei Prefectului a monitorizat permanent întreaga activitate, a efectuat şase acţiuni de control atât la recepţia acestora, cât şi la distribuţie, la primăriile Lechinţa, Nimigea, Petru Rareş şi Târlişua”, a precizat subprefectul Terente Ciui, în cadrul şedinţei Colegiului Prerfectural.
Conform HG 627/2015, categoriile de persoane care beneficiază de ajutoare alimentare prin POAD sunt familiile şi persoanele singure cărăra le-a fost stabilit dreptul la venit minim garantat; familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei; şomerii cu indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar de până la 450 lei; pensionarii ale căror drepturi sunt de până la 450 lei/lună inclusiv; pensionarii beneficiari ai indemnizaţiei sociale pentru pensionari, al căror venit este de până la 450 lei/lună inclusiv; persoanele beneficiare de indemnizaţii şi sporuri pentruz invalizi, veterani şi văduve de război etc.; persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau private. Nu în ultimul rând, în categoria beneficiarilor sunt incluse persoanele fără venituri sau ale căror venituri nete lunare realizate sunt de până la 450 lei/lună/persoană, inclusiv, şi nu se încadrează în niciunul dintre criteriile de mai sus, stabilite prin dispoziţie a primarului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5