Peste 7 tone de baterii şi DEEE-uri, colectate de instituţiile publice din judeţ

Nu mai puţin de 46 de instituţii publice s-au alăturat  campaniei de colectare a bateriilor portabile descărcate, a corpurilor de iluminat consumate și a deșeurilor de echipamente electrice și electronice uzate, anunţă Agenția pentru Protecția Mediului Bistriţa-Năsăud.

Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud în parteneriat cu Asociația Română pentru Reciclare Rorec au organizat în perioada 1.11.2015 - 30.03.2016 o campanie de colectare a bateriilor portabile descărcate, a corpurilor de iluminat consumate și a deșeurilor de echipamente electrice și electronice uzate, campanie ce s-a adresat tuturor instituțiilor publice de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud.

„Campania a avut ca scop informarea şi conştientizarea populaţiei privind importanţa colectării selective a deşeurilor, ca parte a unei atitudini civice europene, fiind o continuare a acţiunilor organizate în anii anteriori.

Spre deosebire de anii trecuţi, când au fost colectate doar deşeuri de echipamente electrice și electronice uzate, anul acesta campania s-a extins, fiind colectate şi baterii portabile descărcate şi corpuri de iluminat consumate.

În acest an, 46 de instituţii publice înscrise  s-au debarasat într-un mod corect, simplu şi legal de aceste  deşeuri, fiind colectată o cantitate de 7310 kg. Cele mai mari cantități au fost preluate de la Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița Năsăud - 436 kg, Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița Năsăud - 384 kg și Casa de Asigurări de Sănătate Bistrița Năsăud - 344 kg”, precizează directorul executiv Sever Roman de la APM BN.

În speranța că implicarea instituțiilor publice în această campanie va duce la sensibilizarea comunității locale, pe viitor vor fi organizate un număr cât mai mare de astfel de acțiuni, în scopul creșterii cantităților de astfel de deșeuri colectate în vederea reciclării, având în vedere faptul că aceste deșeuri au în compoziție substanțe deosebit de periculoase și ele nu trebuie să ia calea gropilor de gunoi.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]