Peste 350 de şoferi sancţionaţi, în acest sfârşit de săptămână . Mai multe persoane s-au ales cu dosare penale

În acest sfârşit de săptămână, polițiștii bistrițeni au acționat pe raza întregului județ pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru reducerea riscului rutier, sancționând pe cei care nu au respectat regulile de circulație și au pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

“În urma activităților desfășurate în acest sfârșit de săptămână, polițiștii au constatat și aplicat peste 350 de sancțiuni contravenționale, majoritatea conform OUG 195/ 2002 – privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de peste 105000 lei. Totodată, au fost constatate 9 infracțiuni la regimul rutier, iar față de 24 conducători auto a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

***

Astfel, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un bărbat, de 38 ani, din Bistrița, în timp ce efectua o manevră de mers înapoi, într-o parcare, de pe raza localității Măgurele, a acroșat un autoturism staționat în parcarea respectivă. Coliziunea s-a soldat doar cu pagube materiale. Bărbatul de 38 ani a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital, unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

***

Vineri, pe DN 17 D, prin Rodna, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi au depistat în trafic un bărbat, de 49 ani, din Șanț, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A fost înregistrat dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

***

Sâmbătă, un cetățean german, de 64 ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Gledin, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul acestuia, a părăsit partea carosabilă, colizionând un copac și răsturnându-se ulterior în albia pârâului Căpâlna. Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea șoferului și a altor doi pasageri, de 38 ani, respectiv 33 ani.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii Serviciului Rutier efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

***

Duminică, polițiștii Biroului Rutier au identificat în trafic un bărbat, de 32 ani, din Sîngeorz-Băi, în timp ce conducea un autovehicul, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de peste 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

***

Polițiștii rutieri din Beclean au depistat în trafic un tânăr, de 20 ani, din Figa, în timp ce conducea un autoturism prin localitate, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.  S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

***

                În noaptea de duminică spre luni, polițiștii Biroului Rutier au depistat în trafic un bărbat, de 29 ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența alcoolului. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

***

La data de 11 noiembrie a.c., polițiștii rutieri din Beclean au depistat în trafic un tânăr, de 22 ani, din Reteag, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, prin Coldău, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A fost înregistrat dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5