Pe drumul Înţelepciunii

Pe poteca sufletului nu ai nevoie de merinde. Ea vine de la Cel de Sus, care ne ocroteşte sub aripa îngerului. Vă invităm în casa dinainte a amintirilor. Aici, preţ de câteva ore, suntem părtaşi la viaţa unui dascăl din generaţia de aur a învăţământului nostru: Gavril Avram. Născut din dragoste pentru glie, în satul nemuririi, Chiuza, scăldat în apa limpede şi dătătoare de noroc a Someşului, Gavril Avram ia drumul literei, slujind o viaţă la Altarul Înţelepciunii. Având în dascălul Vasile Rebreanu, etalon pentru învăţământul de pe Valea Someşului, un exemplu, tânărul Gavril părăseşte în septembrie 1945 glia, luând drumul spre şcolile Înalte ale Năsăudului. La fel ca Ion Creangă, drumul iniţiatic, al ieşirii din sat, îl face cu căruţa „unceşului Todor”. Printre şerpuitele cărări ale puţinelor sate parcurse până în oraşul academicienilor, acolo unde George Coşbuc a făcut primii paşi în lumea scrisului, se arată lumina soarelui, ce călăuzeşte pe tânărul învăţăcel, cu razele ivite printre copacii seculari ai pădurilor grănicereşti. Poveşti desprinse din catalogul amintirilor, din vestita şcoală a Ardealului, întru aşteptarea absolvirii. Primii ani de învăţământ ai tânărului învăţător, sunt în calitate de director la Tăure, din 1951, apoi, cu un popas în cătănie la Sibiu, ajunge la Şintereag, la Matei în 1952, şi la Sângeorzu Nou, în 1957. În fiecare din aceste locuri a lăsat urmă. A luminat viaţa comunităţii prin înfiinţarea de coruri, prin revigorarea activităţii Căminelor Culturale. Tot la Sângeorz este coleg cu cea care va avea să-i fie alături o viaţă: Paraschiva Păltineanu, de loc din Dumbrăviţa, satul cu nume de rugă, situat peste deal de Chiuza. O pereche frumoasă cu dăscăliţa de română, cu care îşi va uni destinul în 1958, Dumnezeu dăruindu-le doi copii-Delia şi Gabi. O viaţă trăită întru slujirea abecedarului, care continuă la Prund, începând cu anul 1960, unde descoperim poveşti care dor. La Casa cu 1200 de suflete, venite din diferite colţuri ale ţării, familia Avram devine „un umăr” pe care se aşează durerile fiecărui elev. Copiii de aici primesc dragostea părintească, primesc poveţe şi lumină. În anul 1969 Paraschiva şi Gavril Avram sunt desemnaţi să înfinţeze o nouă instituţie de ocrotire a minorilor: Casa de Copii din Năsăud. Aici Gavril Avram îşi va dedica tot timpul copiilor, care devin parte din familie. Cercurile de arte, amintind doar cel foto, pe care îl veţi descoperi în albumul de la finalul cărţii, sau obţinerea Rachetei de Aur, prin participarea la o competiţie de tenis pe ţară, sunt parte din modul plăcut în care se petrecea timpul în Casă. Să dai din sufletul tău celor nemângâiaţi, să dai din învăţătura ta celor neştiutori, să fi tată pentru cei fără familie, să ocroteşti pe cei fără ajutor, este cel mai trainic gest pe care poţi să-l faci pentru a-ţi asigura nemurirea. Grigore Avram va fi veşnic în poveştile sutelor de copii pe care i-a învăţat ce e omenia în cei 43 de ani la catedra literelor şi cifrelor. La fel cum sunt pomeniţi în scrierile lui lelea Vetă, Andrei sau Nero. Cartea „Din amintiri” izvorăşte din bucuria vieţii trăită întru Adevăr, întru Lumină, întru Dumnezeu. Povestea vă aşteaptă. Îndrăzniţi, nu vă fie teamă, veţi cunoaşte oameni deosebiţi. „Din amintiri” răsare dascălul Gavril Avram, cel de pe uliţa lui Octavian Goga: „Din soarele copilăriei mele/Pe fruntea ta mai licăreşte-o rază./ În suflet simt cum negura se sfarmă/ Şi se-mpleteşte albă dimineaţă/ Când ochiul tău în inimă-mi coboară, /Topind încet cetatea ei de gheaţă./ Azi, ca un sfânt dintr-o icoană veche, / Blând îmi răsai cu faţa ta blajină, /Cu zâmbet bun, cu ochi cuminţi şi limpezi, /Strălucitori de lacrimi şi lumină./Cu tine-aduci atâtea nestemate /Din îngropatul vremilor tezaur,/ Şi amintirea-n ţara ei mă poartă, /Cu pas încet, în carul ei de aur”.