Parva: Extinderea reţelei electrice,asfaltarea străzilor şi cadastrul, priorităţile primarului Ioan Strugari

Primarul Ioan Strugari, ales cu peste 66% din voturile electoratului, va continua colaborarea, şi în acest mandat, cu viceprimarul Toader Căluş, asta după ce social-democraţii au obţinut 7 din cele 11 mandate în Consiliul Local.

         Aleşii părvenilor au depus jurământul la finele săptămânii trecute, în prezenţa prefectului Ovidiu Frenţ şi a şefului de Serviciu Carmen Toderaşc.

         „Avem proiecte pe care ne propunem să le încheiem în acest an şi mă refer la electrificarea de pe Valea Paltinului, unde 30 de gospodării vor fi racordate la reţeaua electrică. Este o investiţie susţinută din bugetul local. De asemenea, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, în baza Ordonanţei 28/2013, continuăm modernizarea a 10 km de străzi. Până în prezent au fost efectuate 40% din lucrări, însă sperăm să încheiem până în noiembrie”, ne-a declarat primarul Ioan Strugari.

         Potrivit acestuia, o altă prioritate de grad zero o constituie proiectul de cadastru general, cu cofinanţare de la ANCPI, documentaţia fiind finalizată în acest sens. Alte patru proiecte cu finanţare europeană sunt pregătite de administraţia părveană pentru reţeaua de apă şi canalizare, drumuri forestiere, drumuri agricole şi modernizarea străzilor.

***

         Altfel, primarul Ioan Strugari are şi alte motive de sărbătoare. Floriţa, cea mai mare dintre fete, susţine examenul de licenţă la a doua facultate. După ce anul trecut a absolvit biologia, acum încheie cursurile Facultăţii de Cadastru. Anamaria este în anul III la Construcţii, iar Niculina este la „Babeş-Bolyai”. Doi dintre băieţi urmează cursurile liceelor năsăudene, iar ceilalţi sunt încă în şcoala gimnazială.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5