Opinii
Intenţionat, primul cuvânt din titlu l-am lăsat în forma lui de pe vremea lui Caragiale, iar al doilea substantiv l-am scris potrivit limbii române standard. Amândouă cuvintele acoperă două hălci... |
Semnalăm apariţia, numărului 7-12/2009, al Revistei Secolul 21, Publicaţie periodică de sinteză, editată de Uniunea Scriitorilor din România şi Fundaţia Culturală Secolul 21, volum ce este... |
În data de 5 februarie 2010 se împlinesc 57 de ani de când a decedat în temniţa Sighetului Marmaţiei unul dintre marii luptători pentru Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 ,
de trei ori prim ministru... |
„Eu i-aş lăsa în pace, dar nu mă lasă ei pe mine!” (Ion Creangă – aproximativ). |
Prin anul 2009, prin luna noiembrie, propuneam spre dezbatere o temă referitoare la circulaţia unor produse Magyar Posta, în teritoriul de Nord-Vest românesc cu mult înainte de samavolnicul dictat de... |
„Ridicaţi ochii spre cer,şi priviţi în jos pe pământ!Căci cerurile vor pieri ca un fum,pământul se va preface în zdrenţe ca o haină,şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte;dar mântuirea Mea va... |
În acest serial am demonstrat în trecut cum sufletele pot fi legate prin gânduri comune, fapt care explică fenomenul conştiinţei globale. Coerenţa gândurilor şi efectul asupra realităţii fizice se... |
Nu am început să citesc de la trei ani, nu citeam Jules Verne pe clasa a doua (trebuie să recunosc că nu mi-a plăcut niciodată Jules Verne), nu-mi petreceam orele libere citind bibliografia primita... |
Graţie Conducerii Redacţiei Ziarului RĂSUNETUL, Domnul Vasile Tămaş, dar şi a evenimentelor sincrone din Univers de care beneficiem toţi prin grija lui Dumnezeu, în toamna anului 2009 am cunoscut-o... |
Ne-am obişnuit, din păcate, să luăm în derîdere unele ştiri mai „năstruşnice”. Iar aceasta pentru că nici „externaliştii” noştri nu apasă decît pe acele pedale ce nu aduc nici un fel de atingere... |
In memoriam George Gavriluţiu
Pe profesorul George Gavriluţiu l-am văzut pentru prima dată în toamna anilor 1977 sau 1978. Pe atunci eram profesor în localitatea Parva. Trebuia să fiu prezent la... |
Dincolo de semnificaţia lui sentimentală, intimă şi memorialistico- familială, albumul, atunci când este vorba de un scriitor, are şi una istorico-literară. Îmbinând imaginile fotografice cu texte... |
Vin zăpezile.
Veşnicia îmbracă
sumane albe.
Sfârşit de ianuarie. Luna Eminescului este pe... |
,, În această cărticică s-au adunat visurile copiilor, toate emoţiile pe care le-a declanşat începutul anilor de şcoală, toată dragostea lor pentru... |
Poate e prea repede să scriu despre George Gavriluţiu, deşi, după ce l-am vizitat la spital, mi-am spus în sinea mea, foarte-foarte întristat: Doamne, iar voi scrie un necrolog despre un prieten. Se... |
Din fericire, autorul acestor note de reporter, nu se află decît în preajma ... nunţii de aur. Şi, cu evlavie mărturiseşte că, pînă în momentul în care, un bun amic, respectiv, inginerul comelfist... |
Fiecare intelectual doreşte să ştie cât mai mult despre fenomenele paranormale, curiozitatea şi ambiţia a împins pe unii ca să studieze şi mai la urmă să experimenteze.
|
Luând marţi dimineaţa ziarul de faţă, nu mică mi-a fost surpriza să văd că în paginile cotidianului nostru reapare rubrica ”La noi” şi numele scriitorului, publicistului şi profesorului Cornel... |
În afara unor lucrări de „specialitate” de pe vremea lui Moş Teacă (totuşi, pe atunci filatelia era „mişcare de mase”, de unde se vede că tot răul are şi un zi de bine), care mai mult încurcă şi... |
Mircea Lungu este unul din poeţii semnificativi ai spaţiului de la Pontul Euxin şi nu numai. În cartea de poeme, apărută în 2009, la Editura Ponto din Constanţa, aflate sub lumina lirică a lui Walt... |
Vremurile noastre, bolnave de sexualitate şi plăceri dobitoceşti nu pot închipui vreo fiinţă a Pământului fără asemenea preocupări, deşi există cu miile şi zecile de mii. Dar cum să vadă orbul (de... |
Duminică, 24 ianuarie 2010, la Biserica Sf. Treime din Troy, Michigan, a avut loc o acţiune culturală organizată cu prilejul împlinirii a 160 de ani de la naşterea poetului nostru naţional, simbolul... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În perioada 18-20 mai 2024, reprezentanții Uniunii Mondiale de Folclor (I.G.F) au fost prezenți la...
Comentarii
Dr. Viviana Țurcan, un medic psihiatru într-o echipă de consilieri locali pentru un Năsăud mai sănătos!
Valentyn Lentsa -
Lun, 10:19
Dna doctor sa ajungeti pe culmile cele mai inalte. Un interviu minunat pentru ziarul Rasunetul si...
Emil Radu Moldovan: În inima orașului s-a strigat Bistrița, Bistrița! Sportul ne unește!
lordul -
Lun, 09:54
radu merge pe banii sponsorilor în turneu cu fetele.în campani merge cu mașina Consililui Județean...
Dr. Viviana Țurcan, un medic psihiatru într-o echipă de consilieri locali pentru un Năsăud mai sănătos!
Maria Ileni -
Dum, 21:59
Succes dna dr!
Prima ediție a ,,Concursului de glume” organizat de Clubul Copiilor Năsăud
Diana -
Dum, 17:59
Super! La ediția următoare ar fi frumos un număr de Stand up comedy sau chiar mai multe :)
Emil Radu Moldovan: În inima orașului s-a strigat Bistrița, Bistrița! Sportul ne unește!
Toni -
Dum, 16:17
Pe toate afisele electorale ale PSD Bistriţa-Naăsăud apare sloganul „Radu Moldovan și Gabriel...
Aniversări
La ceas aniversar, îi dorim părintelui Constantin Dan Cucul, preot paroh la Runcu Salvei, multă sănătate, viață îndelungată și rodnică păstorire.
În zi de sărbătoare, îi dorim domnului primar Ioan Pavelea de la Coșbuc, multă sănătate, fericire, putere de muncă, împliniri profesionale și...
La ceas aniversar, vă dorim dna profesor Maria Sas, director adjunct al Colegiului Național "Liviu Rebreanu" Bistrița, ca toate lucrurile minunate...