Opinii

Tocmai mă jeleam în sinea mea pe seama unor cuvinte care, treptat, riscă să fie marginalizate, să fie desuete; de genul: „carte”, „a citi”, „a scrie”, „poezie”.
Mă refer la acele gesturi, grimase, priviri, nuanțe ale rostirii, care tihnesc, sau nu, celor care avem parte de ele; sau le săvârșim noi înșine. Sunt fulgurații comportamentale, acasă, la telefon...
                                                            
Mulţumesc tuturor celor care m-aţi onorat cu prezenţa în această zi foarte importantă pentru mine, zi de bilanţ. Mulţumesc Proniei Cereşti pentru oamenii buni şi cumsecade pe care mi i-a scos în cale...
   În decursul istoriei, mulți conducători au sfătuit pe urmașii lor, cum să se comporte atunci când vor ajunge ei să conducă statul.    Am ales trei exemple   ...   Septimius Severus (193 -211),...
     Curajoasă îndrăzneală a celei care semnează cartea cu acest titlu (Ed Charmides, 2023), învățătoarea bistrițeancă Mariana Prigon Sbârciu.  În momentul în care vezi îndată clepsidra de sub el, de...
Toamnă târzie. Singurătăți pe ramuri. Câteva mere Mereu m-au încântat câteva singurătăți pe care le-am identificat de multă vreme și mi-a plăcut să mă bucur de ele ori de câte ori le-am sesizat.
          Aflat într-o zi din vara acestui an pe pietonalul din Bistrița am avut deosebita plăcere de a mă întâlni după cațiva ani, cu un bun prieten de-al meu din tinerețe, fost profesor titular din...
”Modestia, smerenia și umilința trebuie să devină exercițiul cotidian al unei coaceri interioare, altfel Îl alungi pe Dumnezeu din tine” - Constantin Severin Dragi cititori, iată-ne ajunși în prima...
   EL   ...   „Și eu și toamna am trecut / S-așterne bruma peste vii ... / Dar apropo de așternut / ... Degeaba vii, degeaba vii !”    EA   ...   „Chiar dacă anii au trecut, / Și-ai motive de...
        Istoria conflictelor actuale este cunoscută. În Ucraina, conflictul a devenit militar, începând cu „operațiunea specială” prin care Rusia a trecut frontiera acestei țări, în 24 februarie 2022...
           Patru deputați (PSD, AUR, UDMR și un alt „inteligent”) au depus un proiect de Lege despre care nu putem spune decât că este stupid. Dacă acum nu există o limitare de vârstă  pentru a fi la...
S-a observat dintotdeauna că receptarea, nevoia de glumă diferă de la om la om, de la un regim politico-administrativ la altul. Vârstnicii sunt cei mai în măsură să constate motivațiile ei,...
Pe data de 8 noiembrie, când se sărbătoresc Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, în casa bunicilor era mare petrecere. Onomastica bunicului necesita pregătiri mai intense decât Paștele sau Crăciunul...
”Postul și gândurile bune sunt întotdeauna în armonie, fac trupul mai ușor și dau aripi sufletului!” – Ioan Untaru Am ales să scriu acest articol acum la început de post, deoarece pentru persoanele...
Acum la împlinirea a 105 ani de la încheierea Primului Război Mondial, Europa este în aceeași situatie care a precedat această conflagrație. Somnambulismul liderilor de atunci i-a cuprins pe cei de...
În posteritatea imediată a lui Constantin Brâncuși era clar pentru foarte mulți pragul pe care omul plecat din Hobița Gorjului l-a creat în sculptura universală. Câteva personalități din diaspora au...
Drept să vă spun, nu chiar la Palat, să o învăț să citească, ci exact lângă, unde este o locație cochetă pentru problemele de sănătate ale câinilor și pisicilor. Nu cred că în toată Uniunea Europeană...
În noiembrie, sub freamătul vântului, ca la spectacol. Trăitorii din mediul rural așteaptă luna noiembrie mereu cu speranța prelungirii vremii frumoase.
”Când vă surprindeți alunecând în așteptare...ieșiți repede din ea. Intrați în momentul prezent. Fiți, pur și simplu, și bucurați-vă de sentimentul vieții. Când sunteți prezent, nu este niciodată...
Nu putem trece sub tăcere agresivitatea umană când, din nefericire, ea ne întâmpină la tot pasul, zi de zi. Înlocuirea comunicării și a respectului altei ființe cu lovitura se extinde. O vedem, de...
Deunăzi, s-a întrerupt apa, la toate apartamentele de pe scara blocului; robinetele deveniseră impasibile, la bucătărie, la baie.      Vecinul a deschis intrarea la subsol și, după o vreme, am găsit...

Pagini

Subscribe to Opinii
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5