Omul străzii

În filmele americane ne arată cum trăiesc oamenii străzii. După înfăţişare se vede că unii dintre ei au făcut o şcoală, au o pregătire, au lucrat cândva, iar undeva au şi o familie.

Cum poate un asemenea individ să-şi părăsească familia definitiv?! Care sunt acei parametri care îl fac să recurgă la o asemenea hotărâre? Care sunt motivele pentru care refuză să se mai întoarcă în mijlocul familiei, deşi duce o viaţă grea, plină de vicisitudini din cauza climei, foamei, mizeriei.

Maslow, marele psiholog american, vorbeşte despre piramida nevoilor. Ce nevoi nu funcţionează corect la aceste persoane? Ce-i face să renunţe la cald, stabil şi bine, şi îmbrăţişează alternativa opusă, un mediu dubios, instabil, insalubru şi insecurizant? Nu funcţionează corect nevoia de afecţiune, dragoste? Nevoia de afiliere la grup? Trebuinţa de stimă şi apreciere socială?

Ca să accepţi să trăieşti într-un grup, fie el familie, trebuie să accepţi nişte reguli şi norme, ba mai mult, să insufli respectarea lor şi de către copiii. Aceşti oameni ai străzii în mod sigur că nu acceptă la un moment dat respectarea regulilor din casă, traiul după un şablon cunoscut, nu le place să fie întrebaţi şi să dea răspunsuri clare vizând gândirea, atitudinea, comportamentul lor, nu acceptă să-şi asume răspunderea, să fie criticaţi, sancţionaţi în cazul nerealizării unor obiective, nu sunt de acord cu necesitatea autocunoaşterii, autoanalizei şi perfecţionării propriilor deziderate.

Nonconformismul de a se opune regulilor se asociază, probabil, şi cu setea de libertate neîngrădită: mă duc unde vreau, fac ce vreau, spun când şi ce vreau...

Iluzia libertăţii este, însă, izbitor contrazisă de stilul de viaţă pe stradă: dormi unde poţi, la gura canalelor ca să fie mai cald, mănânci ce-ţi pică în mână, ce-ţi oferă oamenii sufletişti, dacă ai noroc, asculţi toate tâmpeniile posibile din grupul format ad-hoc, de multe ori numai taci şi te integrezi într-un grup ales la întâmplare, dar cu un principiu comun: a nu aparţine nimănui. Iar cei care simt la fel se adună în acest grup sau într-unul din aceste grupuri, care nu vor să aparţină nimănui.

Cu timpul începe depersonalizarea individului, treptat pierde valorile familiale, dar şi personale. Întâi uită de ce a plecat de acasă, apoi de membrii familiei (pe care îi scoate voit din memorie ca să nu-l macine conştiinţa), apoi domiciliul şi în ultima fază chiar şi numele propriu, schimbat cu oarecare poreclă cunoscută în grupul oamenilor de pe stradă.

Fiecare om merită a doua şansă şi cei mai mulţi profită constructiv de această a doua ocazie. Ei şi dacă îşi aduc aminte ce frumos şi cald şi bine era acasă, nu se întorc în familiile lor. Probabil îşi aduc aminte şi de obligaţiile lor, ca şi soţi, taţi, capul familiei, pe care le percep corvoade inacceptabile, nerealizabile.

Această decădere bruscă atrage după sine micşorarea încrederii de sine, reducerea demnităţii personale, minimalizarea calităţilor, scufundarea vechii ierarhii de valoare şi acceptarea unui sistem cât mai redus de valori şi complacerea persoanei în mizeria sa sufletească şi fizică.

Oamenii străzii sunt întruchiparea tipului de om noncorformist, care însă nu vrea să dovedească nimic societăţii sau familiei, doar lui însuşi, că poate să reziste trăind pe străzi. Motivaţia lui funcţionează în direcţia antivalorilor la limita infracţionalităţii şi iluziei libertăţii personale.